Avem nevoie de ajutorul tău pentru a duce poveștile mai departe.

DONEAZĂ →

Lugoj

„Plantez un copac pentru omul care cânta când punea masa, care stătea la povești cu doamna de la magazin, care era stâlpul familiei și care, până în ultima clipă, a avut grijă de cei din jurul lui. Plantez un copac pentru omul care la rândul lui a plantat copaci, a construit, a transformat, a reparat, a venit cu soluții și idei și a lăsat atât de multe în urma lui” (poveste din parcul Plantați în Amintire - Lugoj)

 

Era sâmbătă, trecut de ora 10.00, la final de noiembrie 2022, când ne-am strâns în Lugoj, în tihnitul Banat, câteva zeci de oameni, unii veniți de prin vecini, dar alții de tare departe, după ce au mers chiar și câte 9 ore cu trenul de noapte. A fost prima zi în care am pășit împreună pe aleile pe care le-am trasat în formă de infinit. Oamenii au venit cu emoție, nimeni nu mai fusese într-un astfel de parc, vreodată, pentru că noi l-am făcut pe primul din România. S-au luat în brațe, au plâns, au zâmbit, au șezut pe bancă și au citit cu voce tremurândă poveștile scrise de ei.

 

ADRESA: strada Traian Vuia Nr. 8 („La călărie”)

ADMINISTRAT de Primăria Lugoj

SUSȚINUT DE Lidl România, E.ON și UniCredit Bank

Ioan Borchescu

Ioan Borchescu

1945 - 2021

CITEȘTE POVESTEA →
Marcela Borchescu

Marcela Borchescu

1946 - 2020

CITEȘTE POVESTEA →
Berceanu Ștefan

Berceanu Ștefan

1955 - 2022

CITEȘTE POVESTEA →
Murarasu Paraschiva

Murarasu Paraschiva

1926 - 2021

CITEȘTE POVESTEA →
Ștef Radulian

Ștef Radulian

2002 - 2022

CITEȘTE POVESTEA →
Iacobescu Magdalena

Iacobescu Magdalena

1954 - 2022

CITEȘTE POVESTEA →
Lucian Sterpu

Lucian Sterpu

1950 - 2022

CITEȘTE POVESTEA →
Molnuș Ștefan Dorel

Molnuș Ștefan Dorel

1978 - 2019

CITEȘTE POVESTEA →
Murarescu Martin

Murarescu Martin

1953 - 2021

CITEȘTE POVESTEA →
Duleanti Emil

Duleanti Emil

1963 - 2022

CITEȘTE POVESTEA →
ALEXA Gheorghe

ALEXA Gheorghe

1927 - 1999

CITEȘTE POVESTEA →
Castagner Grazianilo

Castagner Grazianilo

1936 - 2020

CITEȘTE POVESTEA →
Oprea Ileana

Oprea Ileana

1954 - 2014

CITEȘTE POVESTEA →
Vasile Oprișa

Vasile Oprișa

1932 - 2001

CITEȘTE POVESTEA →
Korber John Robert

Korber John Robert

1968 - 2020

CITEȘTE POVESTEA →
Marius

Marius

1971 - 2020

CITEȘTE POVESTEA →

Plantează un copac

Pentru cei care intră în parc întâmplător e doar un parc. Se vor plimba pe alei, se vor odihni pe bănci sau la umbra copacilor. Pentru tine, copacul plantat în memoria celui pe care l-ai iubit va ocroti cu umbra lui un om necunoscut care-și caută tihna.

PLANTEAZĂ →

© 2023 plantatiinamintire.ro All Rights Reserved