Avem nevoie de ajutorul tău pentru a duce poveștile mai departe.

DONEAZĂ →

Lugoj

„Plantez un copac pentru omul care cânta când punea masa, care stătea la povești cu doamna de la magazin, care era stâlpul familiei și care, până în ultima clipă, a avut grijă de cei din jurul lui. Plantez un copac pentru omul care la rândul lui a plantat copaci, a construit, a transformat, a reparat, a venit cu soluții și idei și a lăsat atât de multe în urma lui” (poveste din parcul Plantați în Amintire - Lugoj)

 

Era sâmbătă, trecut de ora 10.00, la final de noiembrie 2022, când ne-am strâns în Lugoj, în tihnitul Banat, câteva zeci de oameni, unii veniți de prin vecini, dar alții de tare departe, după ce au mers chiar și câte 9 ore cu trenul de noapte. A fost prima zi în care am pășit împreună pe aleile pe care le-am trasat în formă de infinit. Oamenii au venit cu emoție, nimeni nu mai fusese într-un astfel de parc, vreodată, pentru că noi l-am făcut pe primul din România. S-au luat în brațe, au plâns, au zâmbit, au șezut pe bancă și au citit cu voce tremurândă poveștile scrise de ei.

 

ADRESA: strada Traian Vuia Nr. 8 („La călărie”)

ADMINISTRAT de Primăria Lugoj

SUSȚINUT DE Lidl România, E.ON și UniCredit Bank

Tribus Ecaterina Ana

Tribus Ecaterina Ana

1913 - 1997

CITEȘTE POVESTEA →
Bocșan Irina Ana

Bocșan Irina Ana

1915 - 1994

CITEȘTE POVESTEA →
Tribus Arpad Ioan Bubi

Tribus Arpad Ioan Bubi

1911 - 1948

CITEȘTE POVESTEA →
Bocșan I Ilie

Bocșan I Ilie

1909 - 1996

CITEȘTE POVESTEA →
Soimu Tudorache

Soimu Tudorache

1939 - 2018

CITEȘTE POVESTEA →
Păşcuţă Ioan

Păşcuţă Ioan

1953 - 2020

CITEȘTE POVESTEA →
Florian Siminea

Florian Siminea

1956 - 2009

CITEȘTE POVESTEA →
Gheorghe Dumitru

Gheorghe Dumitru

1931 - 2022

CITEȘTE POVESTEA →
Tribus Roland Emil

Tribus Roland Emil

1941 - 1997

CITEȘTE POVESTEA →
Rachita Elena

Rachita Elena

1937 - 2021

CITEȘTE POVESTEA →
Mare Ioan

Mare Ioan

1956 - 2019

CITEȘTE POVESTEA →
Morariu Sorin-Eugen

Morariu Sorin-Eugen

1963 - 2021

CITEȘTE POVESTEA →
Marc

Marc

2020 - 2021

CITEȘTE POVESTEA →
Doru Iordăchiță

Doru Iordăchiță

1958 - 1985

CITEȘTE POVESTEA →
Nistor Titi

Nistor Titi

1956 - 2005

CITEȘTE POVESTEA →
Săroi Elisabeta

Săroi Elisabeta

1932 - 2011

CITEȘTE POVESTEA →

Plantează un copac

Pentru cei care intră în parc întâmplător e doar un parc. Se vor plimba pe alei, se vor odihni pe bănci sau la umbra copacilor. Pentru tine, copacul plantat în memoria celui pe care l-ai iubit va ocroti cu umbra lui un om necunoscut care-și caută tihna.

PLANTEAZĂ →

© 2023 plantatiinamintire.ro All Rights Reserved