Miroase-a dor de tine, tatăl meu

Se-aude surd, din infinit, Mesia

Se plimbă îngeri pe la colț de drum

Și tu te-ai pus vecin cu veșnicia.

Mă uit la ei. Apoi la tine-n poze,

Când mă îmbrățișai tăcut, a viață

Mi-e frică să te strig de jos, de-aici

Că poate n-ai să poți să vii, de ceață. 

Şi te-aş neferici mai mult acuma,

C-ai fi forțat să stai cu ochii tulburi 

Privindu-mă cum mă învârt, bezmetic,

Cerșind pe coridoare 2 tuburi. 

- Să te-ntubeze, aș striga, nebună,

Să-ndese-ntr-o branulă nedurere, 

O vindecare, un plămân, vreo milă

Să vii acasă, tată, în tăcere. 

- Să-i dați morfină! aș striga, naivă,

Crezând în jurământ spitalicesc,

- Să-i țineți aer, aer, nu lumină

Că-i trebuie avânt dumnezeiesc !

Te-aș prea-ntrista, tăticule, prea jale

Ți-ar fi să mă privești cum mă destram, 

Prea te-ar durerea războiul meu cu lumea,

Cu medici și cu uși închise-n hram. 

Miroase-a nepăsare de Spital

În inima mea vie și datoare.

Aşa, fără de plată cum mi-ai dat

În dar, Crăciunul fără sărbătoare.

Era odată, prea demult trecută,

O femeiuță care ți-a fost mamă,

Ce ne-aștepta pe amândoi în drum

Cu umeri grei, cu plete sub năframă.

Îți amintești de ea, o știu prea bine,

Că prea ne-a dat povață pân' la moarte,

Prea s-a rugat de noi, și pentru noi,

Ca să știm carte. Carte. Carte. S-avem parte

- O carte, ne spunea cu voce dreasă,

Carte să știți, că greu pământu' e.

Să-l sapi, să-l cureți, să-l udați, să-l țineți!

Nu e de voi. E grea și țara. E.

Mă uit la cer cu ochii plini de tine

Miroase-a vindecare și a jale

Pe vremea când mă învățai să zbor,

Habar n-aveam că neființa doare.

Habar n-aveam că va veni Crăciunul

Acesta-n care, fără voi, niciunul, 

Mă voi uita la cer și-oi căuta

Bezmetic, surd, Identitatea mea.

Eu încă zac, în timpul fără zile

Într-un spital fictiv de boli absurde, 

De nepăsare, de minciuni și gratii

Și de nevoi de inimi încă blânde. 

Miroase-a dor de tine, tatăl meu.

Și gust durerea ta până la sânge

(Da, eu miros, și-am gust, că n-am covid!)

Și-aud cum ce-ai iubit încă te plânge.

Mă rog cu tremur, tată, pân' la moarte

Să-mi dai un semn că ești în Rai, pe-un mal

Că ne aștepți pe toți, la poarta-i,

Și râzi, și râzi, vâslind cu îngerii, pe-un val.

Azi e Crăciun, tăticule, în lume 

De știi, nu știi, tot te iubesc, mai mult 

Crăciunu-ăsta-i primul fără tine

Și-nvăț, tăcut, să cred și să mă lupt.