IUBITUL MEU PUP,

Îți scriu plângând. Noi doi n-am vorbit niciodată despre moarte, noi doi n-am crezut că ne pândește de aproape. Pot spune că am fost luată prin surprindere și că n-am acceptat, decât târziu și treptat, realitatea ei. N-am înțeles nici atunci și nici acum de ce a trebuit să rămân singură cu fetele, să mă bucur doar eu de realizările lor, să am emoții pentru încercările lor, pentru eventualele lor eșecuri. Dar am fost prezentă, le-am fost alături, indiferent cât m-au putut implica în viața lor. Dar de ce singură?

Noi știm că tu ne-ai fost aproape în toți acești 25 de ani de absență. Ne-ai iubit prea mult ca să te poți detașa de noi. Și am simțit mereu asta. Ți-am mai spus, dar repet, că am rămas pentru Târgu-Jiu, ceea ce tu ai creat. Am purtat cu mândrie numele TRIBUȘ, mi s-au deschis uși, am fost prețuită mai ales datorită numelui, frumosului tău nume. Laura și Iulia, ca o "scuză" că nu au fost băieți, ți-au păstrat acest nume, iar prin Iulia, l-au dus mai departe și copiii ei: Leon - Roland și Tudor - Paul. Ce mândru ai fi să-i vezi! Primul - student la Oxford, al doilea - licean la Liceul Economic din Tg - Jiu. Amândoi cuminți și frumoși.

Împreună, noi doi, am crescut și educat două fete de care putem să fim mândri. Ambele sunt iubite și admirate, ambele te-au divinizat. Ambele ți-au urmat cariera, fiind acum prețuite și respectate ca și tine.

Timpul ce ne desparte ne apropie, de fapt. Sper să ne putem întâlni. Doar această speranță m-a întărit!

ÎMPREUNĂ ÎN VIAȚĂ, ÎMPREUNĂ ÎN VEȘNICIE! Este credința mea neclintită, pe care am  încrustat-o pe Crucea noastră!

Te iubesc și acum ca atunci și ca întotdeauna!

Pupa ta!