E ciudat să nu fi fost bătrân nici măcar o zi din viața ta, deși te-ai stins la 91 de ani. 

E ciudat să cer un copac în amintirea ta, când tu aveai rădăcinile atât de adânci, trunchiul atât de plin de noi și ramurile așa de vesele. 

Și e ciudat să vorbesc cu tine în gând și tu să-mi răspunzi de fiecare dată cu „Bebișor”, ca atunci când mă duceai la grădiniță, acum 32 de ani. 

Fetiței mele i-am spus că te-ai dus printre stele și când va crește o s-o aduc să i te arăt copac. A început gradinita și nu știam de ce lăcrimez în fiecare dimineață când nu vrea să meargă. Ziceai că „educația începe acasă și continuă la școală și grădinița e serviciul meu, așa cum pe șantier e serviciul tău”. Doamne, cât de mult prețuiai școala! Poate pentru că ai reușit să faci liceul după primul copil și a fost ambiția de care erai atât de mândru.

Mergi cu bine printre stele, ai lăsat o urmă frumoasă pe Pământ!

Ai fi crezut că, deși îți spuneam cu atât drag „Strâmbule!”, ai fost unul dintre cei mai drepti oameni pe care îi cunosc? Sunt mândră de tine și îți mulțumesc că ai existat, Gheorghe Dumitru, Tataia Mitică!