Buni s-a născut în Cluj, înainte să înceapă cel de-al Doilea Război Mondial. Părinții ei lucrau la fabrica de țigări și mai avea 3 frați. Când a început războiul, au plecat în refugiu la Râmnicu Sărat. După spusele ei, nu aveau mâncare și mâncau doar prune. Pe drumul înapoi spre Cluj, bunicul ei i-a murit în brațe, în tren, iar apoi și-au găsit casa bombardată. 

Bunicii îi era tare rău, era slabită, așa că au trimis-o la un unchi care era preot, în Soimeni. Ne povestea că îi arăta stelele și îi spunea povești despre lume. Cu timpul s-a făcut mai bine, s-a întors la Cluj, unde și tatăl ei s-a regăsit cu fratele lui, pierdut demult. 

L-a cunoscut pe bunicul în Soimeni și au plecat împreună la București. În București i-a fost tare greu, era singură toata ziua, așa că mergea în parc, stătea pe bancă și plângea. 

A făcut facultatea, iar apoi s-au mutat la Moscova pentru că munca bunicului avea ceva de-a face cu comerțul internațional. Acolo a învățat limba și a făcut facultatea, din nou. Le-a avut alături pe mătușa și pe mama mea, care au crescut în București. Însă nu a fost ușor. Bunicul s-a îmbolnăvit de cancer și a murit, iar doar la câteva zile după, au fost date afară din casă, ca „deja erau 3 într-o casă de 4". Dar apoi ne-a avut pe noi, nepoții. Și ne-a crescut pe toți, pe rând. 

Când eram mică nu îmi plăcea de bunica, pentru că mă punea să mănânc tot din farfurie. Dar apoi am început să ne distrăm împreună. Cu ea mă uitam la „Surprize, Surprize” și la „Dansez pentru tine”, până târziu. Seara îmi dădea lapte cald, iar de dimineață orez cu lapte și scorțișoară. Cu ea culegeam plante pentru ceai și cu ea mergeam în vacanță la Poiana Brașov, unde stăteam noaptea pe bancă, ambele în același pulover. 

La Buni veneam după liceu și facultate și îi ziceam problemele mele. 

La Buni era fiecare Crăciun și Paște. 

Buni spunea mereu „Bună, dragă" când răspundă la telefon. 

Buni ne povestea toată viața ei, de mai multe ori. Ne făcea prăjituri de vișine și de caise. Ne mai și certam. 

Cu Buni stabilisem că vom face o prăjitură împreună. Anulasem de multe ori. Miercuri trebuia să facem, însă nu am mai apucat. 

Buni a zis că ea a trăit așa mult din curiozitate și din dragoste.

Buni a râs, a plâns, buni avea prietene și iPad și îi plăcea să ne croșeteze. 

Îmi e dor de tine! De tine, cu bune și cu rele. Mulțumesc.