Draga noastră CEATĂ

(de apași, de papuași, de siuși),

 Nu știu dacă ai înțeles, trăind, cât de mult te-am iubit și cât de mult ți-am înțeles destinul. Atât de puțin ai fost fericită!

Știam atunci că te-ai căsătorit dintr-o foarte mare dragoste, că ți-ai urmat soțul, plecând din familia ta, că după o perioadă de doar 8 ani ai revenit la Târgu-Jiu cu un copil de mână, cu tatăl nostru, pe  care l-ai divinizat și pentru care ai făcut tot ceea ce ți-a stat în putință. L-ai crescut cu multă dragoste, te-ai bucurat de cumințenia și respectul lui, de copiii lui, de realizările lui.

Și am înțeles, mai târziu, că ai personificat dragostea adevărată: nu te-ai recăsătorit și ai trăit într-o perpetuă așteptare, sperând că soțul tău și bunicul nostru va reveni din prizonierat. Nu s-a întâmplat asta niciodată și, pe de o parte, îi făceai pomeni, pe de alta sperai să apară. Așa ți-a trecut viața ...

Sunteți, măcar acum, împreună?

Vă iubim mult, mult de tot,

Iulia și Laura