Margareta...sau MIMO, așa cum am numit-o o viață, este omul care m-a crescut, m-a iubit și m-a îngrijit, fără de care am crezut că viața mea nu va mai putea continua.

Mimo a ajutat mulți oameni, a fost administratora unui cămin de 4.000 de liceeni (Liceul Decebal de pe Str.Fizicienilor), a fost soția unui om minunat (tataie Ioan) și cea care mi-a fost mamă, tată, prietenă și înger păzitor. 

Mimo m-a învățat să fiu mereu optimistă și încrezătoare, să cred în Dumnezeu și în mine. Să iert, să iubesc și să dăruiesc. 

M-a divinizat și am adorat-o, sentimente pe care nici măcar trecerea ei pământească nu le-a putut distruge. 

Să îți fie bine, mămico, acolo unde ești acum! Abia aștept să ne reîntâlnim!

Veșnica ta pomenire!