Care-i distanța unei prietenii pe viață? Fix cât firul de la telefonul de birou, în cazul nostru. Un fir de telefon care a adus Bucureștiul mai aproape de Iași și invers. Un fir de telefon care ne-a adus una lângă alta, iar distanța de sute de km n-a mai existat. O prietenie născută din discuții foarte serioase și riguroase despre „tabulați". Și a continuat cu discuții despre orice, despre de toate și nimic. Și de multe ori discuțiile serioase s-au transformat în sesiuni interminabile de râs, bârfe, copii și cărți. Mi-e atât de dor ca la capătul celălalt al firului să aud: „Zâna mea, ce faci? Te iubește fata! Ce mai combini?" Mi-e dor să-mi povestești ce-ai mai făcut cu caprele tale sau cum s-a dus pe apa sâmbetei parentingul Uraniei.

Îmi este dor de cele mai frumoase gropițe, de-un sfat cu umor cum numai tu știi să dai, de-o recomandare de cărți musai, musai de citit.

De toate îmi este dor...la toți ne este dor.

Nu cred că există om care să te fi cunoscut și să nu fi rămas cu emoția energiei tale faine, cu spiritul tău „don' t take yourself too serious", dar luptător. Și mai ales, nu cred să fie cineva care să nu fi simțit deschiderea ta către oameni și dorința de a ajuta, când poți.

CRED cu tărie că ești un model pentru noi, cei ce am rămas aici: de luptă, de tărie și curaj. Dar mai ales de MAMĂ care vrea ce e mai bun pentru ai săi copii. R și M, dacă vreodată veți citi aceste rânduri, să știți că ați fost, sunteți și veți fi iubiți infinit, cum numai mama o poate face.

Și mai CRED că între cer și pământ este un fir de telefon la care mereu ne putem auzi, prin amintirile create aici. Și prin sentimentul de dor.

Îți mulțumesc, Ari, pentru tot timpul împreună, pentru toate amintirile fistichii, pentru terapia prin râs și pentru lecțiile învățate cu tine. Cea mai importantă, poate, și pe care o mai uit în ritmul nebun de aici: că viața însăși atârnă de un fir, de aceea trebuie trăită cu sens.

Iți mulțumim pentru tot!