Când eram „în lume”, numele meu era Ștefan-Cosmin. Eram al doilea fiu al unei familii de oameni de ispravă, mama fiind medic, iar tatăl meu inginer. Fratele meu, mai mare cu trei ani și jumătate, Ionuț-Marius, era un copil foarte bun, dar și foarte timid. Eu eram foarte empatic cu majoritatea persoanelor cu care intram în contact. La învățătură eram printre mijlocași, deși intelectual eram bine dotat, însă „sfânta lene”...Străluceam doar la engleză, unde am făcut meditații de la șase ani, dar și îmi plăcea mult.

Toate au mers bine până la începutul clasei a VIII-a când, odată cu intrarea în pubertate, lucrurile s-au modificat total pentru mine, încercam să intru în contact cu copii, tineri puțin mai mari ca mine, deoarece îmi plăcea să fiu în centrul atenției și să-mi bag nasul peste tot. Dar „să nu dea Dumnezeu omului cât poate duce”.

În jurul școlii roiau tot felul de distribuitori de droguri. Erau băieți din cartier pe care nu îi controla nimeni, și care prin diferite momeli atrăgeau mulți copii din școală, mai ales pe cei proveniți din familii înstărite și care aveau la ei bani, oferiți de părinți. Am cedat tentației drogurilor, dar din păcate ni s-a dat heroină injectabilă intravenos, care era foarte puternică, astfel încât dependența s-a instalat mai rapid și era foarte puternică.

Din toate grozăviile care se întâmplă la consumul de droguri, nimic nu am ratat: moarte clinică – resuscitare la 15 ani, internări la spitalul Obregia, la Clinica de combatere a drogurilor, dar și la Psihiatrie Obregia, furturi de bani și bijuterii, doar din casă; scandaluri interminabile cu cei ai casei care nu mă înțelegeau = adică nu îmi dădeau bani să-mi cumpăr droguri.

Cam opt ani de zile mi-am petrecut cu heroina și aici în cârca mamei. Între timp, cam prin 2005, am plecat în Spania cu un bun prieten = Cosmin. Ne-am întors, iar prin 2006 ne-am dus din nou în Spania. M-am întors de acolo mai întărit și a urmat o perioadă de un și jumătate de abstinență, pierdusem multe kilograme și arătam mai luminos și mai împăcat.

Bineînțeles, am reluat din nou droguri, dar de data aceasta etnobotanice (și mai rău). Consumam printre ele și orice fel de medicamente care mă amețeau, ăsta fiind țelul meu de zi cu zi. Au trecut astfel 15 ani, mulți și puțini.

Eram născut în data de 30.03.1986. În noaptea de 03.03.2016 sufletul meu eliberat de lutul terestru și-a luat zborul „spre alte zări de soare pline”.

Dragii mei părinți, îmi pare rău că v-am supărat atât de mult. Să mă iertați! Știu că o veți face pentru că tare mult m-ați iubit, dar și eu v-am iubit pe voi mult, mult. Știu că ne vom revedea atunci când va veni vremea. Până atunci...să nu mă uitați! V-am iubit și eu pe toți: mamă, tată, fratele Ionuț și nepotul Tudor.

Și noi te-am iubit pe tine, copile drag și știm că „îngerii nu mor niciodată”. Mama și Tata