Veta. Mămica. Mami. Mama. Buna din Dâmbu.

Toate într-o singură fiinţă. Cea mai frumoasă, blândă, generoasă, răbdătoare şi iubitoare fiinţă.

Soţie, mamă şi bunică adorată.

Cu credinţă nestrămutată în Dumnezeu şi în omenie.

Care iubea primăvara şi florile.

Care gătea cea mai bună mâncare din lume.

Ne-ai crescut mari şi ne-ai făcut Oameni.

Îţi mulțumim pentru tot! Pentru dragoste. Pentru sacrificii. Pentru răbdare. Pentru lecţii. Pentru vocea caldă şi îmbrăţişările strânse. Pentru amintiri.

Şi pentru cei mai buni cozonaci.

Nu poate fi întâmplător că acest copac prinde viaţă în luna în care ai venit pe lume, în anotimpul tău preferat. Deşi nu mai eşti aici fizic, îţi simţim prezenţa. Eşti şi vei fi cu noi mereu, în gândurile şi inimile noastre.

Ai fost si vei rămâne liantul familiei.

72 de ani. Nu ne-ar fi ajuns nici încă pe-atât.

Îţi simţim enorm lipsa. Dorul de tine ne doare.

Te iubim, mami!

Acum şi pentru totdeauna, familia ta dragă:

Nepoţii: Loredana, Ştefana, Andreea, Victor, Ştefan

„Those we love don’t go away.

They walk beside us every day.

Unseen, unheard, but always near.

Still loved, still missed, and very dear”.