Édi,

 Szeretet, vigyorgó huncut nagy szemek, kedvesség és szerénység, ez vagy te nekünk.

Hajnalban vagy éjfélkor, bármilyen hosszú és nehéz lehetett, neked minden csak öt percbe telt, hogy megtegyed értünk.

Nem tudtad pontosan, hogy milyen sokat jelentessz nekünk. Azt sem, hogy a legfontosabb örökséget hagytad nekünk: erős, határtalan, testvéri szeretetet. 

Sütemény recepteket, kezed írásával töltött füzeteket, kis tanácsokkal és magyarázatokkal, mindkettőnknek.

Olvassuk a recepteket, sütünk és közben halljuk a hangodat, látunk a lisztes szemüvegeddel, ügyes gyors kezeiddel, ahogy gyurod a tésztát.

Az Avram Iancuban az ablakból, a kapunál vártunk haza, lestünk ki, hogy hamarabb láthassunk. 

Az idő rohan, az évek telnek de ma és holnap és mindig élsz velünk és bennünk.

Adi, Lori, Margot, Elzu de Ani is

Édi, 

Iubire, ochi mari zâmbitori și jucăuși, bunătate și modestie, asta ești pentru noi.

În zori sau în miez de noapte, oricât de lung și dificil ar fi fost, pentru tine totul însemna „doar cinci minute", dacă era să faci pentru noi.

Nu știai exact cât de mult însemni pentru noi. Nici că ne-ai lăsat cea mai importantă moștenire: iubirea puternică, nemărginită, una față de cealaltă.

Rețete de prăjituri, caiete pline cu scrisul tău de mână, cu mici sfaturi și explicații, pentru amândouă.  Citim rețetele, coacem prajituri și iti auzim vocea în timp ce te vedem frământând aluatul cu ochelarii „aburiți” de făină.

Pe Avram Iancu te-am așteptat să vii acasă cocoțându-ne la fereastră, alteori pândind lângă poartă pentru a te vedea cat mai repede.

Timpul zboară, anii trec, dar azi și mâine și mereu trăiești cu noi și în noi.

Adi, Lori, Margot, Elsa, dar şi Ani