Vreau să păstrez vie amintirea tatălui meu, Dumitru Șargu, care a murit la 49 de ani, când aveam eu 16 ani, în 1997.

Era inginer, în Pașcani, orașul meu natal, și conducea o echipă de câteva zeci de oameni pe care i-am văzut plângând ca niște copii când a murit, deși unii aveau păr alb. 

I se lumina fața când ne privea, pe mine și pe fratele meu, Ionuț. Îmi doresc și eu să pot împărtăși atâta căldură și iubire și încredere și respect și dorință să fii un om bun și să ajuți oamenii, să faci lumea un pic mai bună peste tot pe unde treci în viață - cum îmi amintesc că făcea el. 

Te iubesc, Tata! 🌈