2003, 24 Septembrie și-un boț de lumină. Cu năsucul strâmb de-atâta stat în burtică și albă, albă și luminoasă ca o steluță desprinsă din boltă.

19 ani. 19 ani de bucurie, mirări, zâmbete și…de ce nu….mici certuri …mamă-fiică, tată-fiică, Ioana-prieteni. A trăit în 19 ani cât alții nu o fac în vieți de două sau de trei ori mai lungi. Un copil Bucurie, o adolescentă Bucurie. Avem în noi atâtea povești și atâtea amintiri cât să ne țină până când vom ajunge Acasă, în Lumea Sufletelor lui Dumnezeu, și ne vom strânge în brațe pentru a scrie, apoi, alte File de Poveste.

A venit în lumea noastră și am convingerea că a plecat exact atunci când și-a ales, când ce era de făcut aici a făcut, lăsându-ne în loc Iubirea și Filele de Poveste. De când a învățat să vorbească și până în ultimele săptămâni, a spus că ea nu vrea să fie adult, că ea vrea să fie copil. Premoniție? Întâmplare?

A plecat în zi sfântă, 25 decembrie, parcă știind că într-o astfel de zi, oricât de mare ne-ar fi dorul, oricât de dureroasă ne-ar fi ziua, nici durerea și nici dorul nu pot sa oprească Bucuria, Bucuria Nașterii Domnului. Din seara aceea am știut asta și cumva, cum nu-mi pot explica, m-am împăcat cu viața ce mi-a rămas, cu viața ce am trăit-o, cu Viața.

Iar în ziua în care ne-am luat rămas bun de la Ioana așa cum a venit ea în astă viață, am descoperit – nu fără mirare – cât de mulți au fost cei care nu doar că au iubit-o sau cărora le-a fost prietenă, ci cei cărora le-a influențat și amprentat viața. Tineri cu ochi și suflet de copil, ca și ea. Și care, acum la aproape un an de când a plecat, încă merg la ea cu o floare, cu muzică sau doar cu gânduri spuse pe marginea unui mormânt mereu plin de flori. Și-acolo, îi povestesc sau povestesc cu ea….doar ei știu ce …și ea le răspunde în fel și chip, îi ocrotește în fel și chip și le influențează viețile și drumul în fel și chip, în continuare.

„Noi, acasă, vorbim despre Ioana la timpul prezent”, spunea mătușa ei …. o altă Ioana. Pentru că Ioana Este. Nu o vedem, nu o putem atinge, dar o simțim mereu alături de noi. Și dacă, în Lumea aceea, așa cum se spune, înainte de a veni, ne alegem încercările și drumul creșterii, iar toți cei care ne vor fi alături ne susțin și sunt de acord cu ceea ce vom trăi, atunci și eu am fost de acord să fiu mama unui boț de lumină care să rămână aici doar 19 ani. Și dacă am fost de acord să croim împreuna cu ea, o vreme, Filele de Poveste, înseamnă că am știut că durerea și dorul nu sunt decât o clipă, cât un clipit din ochi, iar dincolo de asta sau mereu este Iubirea dintre noi, croită din noi și trăită împreună.

Doare? Nespus! Dor? Dincolo de cuvinte. Iubire? Fără sfârșit!