M-ai învățat să merg pe bicicletă, iar drumul spre pădure pe care îl făceam alături de tine e poate cea mai frumoasă și mai vie amintire pe care o am din copilărie. Mi-aș fi dorit să mai pedalăm împreună măcar o singură dată, măcar câteva secunde, dar Dumnezeu te-a chemat la El mai devreme. 

Acum pedalez mii de km pe an, imaginându-mi că pedalezi și tu alături de mine și e cel mai frumos lucru pe care îl pot face pentru mine, în amintirea ta.

Tu mi-ai adus primul cățel, iar de atunci îi iubesc și am grijă de ei cât pot de mult, fiind parte din viața mea.

Mi-ar fi plăcut să fi aflat că îți doreai nepoți cât încă erai printre noi și poate aș fi avut mai mult curaj, iar tu ai fi avut ocazia să îi cunoști. Într-o zi, sper că nu prea îndepărtată, voi veni cu ei în parcul acesta și le voi povesti despre bunicul lor. 

Ne vom plimba cu bicicletele printre cei 100 de mesteceni și ne vom opri la cel care are rădăcinile adânc înfipte în amintirile mele și îl vom îmbrățișa.

Gândurile mele se îndreaptă către tine, tata, sper să fii mândru de băiatul tău.