Bunica mea, Aneta Mocanu, a fost un om minunat și pentru mine o comoară. Un om simplu, bun și înțelept, care în ciuda tuturor încercărilor vieții, a știut să-și păstreze bucuria de a trăi, de a zâmbi, de a iubi.

La numai 3 ani i-a murit mama. Tatăl s-a recăsătorit și, întrucât mai avea și alți copii și nu îi putea întreține pe toți, pe ea a dat-o unor unchi să o crească. Când a venit vremea, aceștia au înscris-o la școală, însă după numai câteva luni au retras-o pentru că o luau cu ei la muncile câmpului. A învățat să scrie doar mult mai târziu, pe la 50 de ani, când una dintre fiice a plecat din țară și bunica își dorea să poată citi singură scrisorile pe care aceasta i le trimitea și să ii poată scrie singură înapoi.

La 19 ani s-a căsătorit cu un cioban (poate de aici și numele Mocanu), iar la numai un an după căsătorie acesta a plecat la război (în 1944). O perioadă, bunica mea nu a mai avut nicio veste de la el, iar unele persoane îl credeau mort. Nu și-a pierdut speranta și, într-o zi, bunicul s-a întors acasă. Au avut împreuna 5 copii, mama mea fiind cea mai mare.

Însă încercările grele nu s-au terminat. La 43 de ani a rămas văduva cu 5 copii. I-a crescut pe toți și le-a oferit iubirea ei, cum a știut ea mai bine. 

Iubirea și toată înțelepciunea ei mi le-a oferit și mie și tuturor nepoților ei. M-a crescut, m-a îndrumat, am fost „scumpița” ei și ea a fost „scumpița” mea. Toate etapele importante din viața mea au fost surse de motivație pentru ea, să trăiască să mă vadă la liceu, să trăiască să mă vadă la facultate, să trăiască să mă vadă căsătorită. 

A murit cu mai puțin de un an înainte de căsătoria mea. A făcut atac cerebral și ultimele cuvinte au fost „Nicoleta mireasă”. Din păcate nu a mai apucat să mă vadă mireasă, însă știu că a fost alături de mine în ziua nunții, a fost în inima și gândurile mele.

La 2 ani după moartea ei am devenit mamă, iar fiul meu s-a născut fix de ziua ei. Iar anul acesta am aflat că soțul ei, bunicul meu, era născut în aceeași zi cu ea. Povestea merge mai departe, iar dragostea și dorul meu față de bunica mea rămân aceleași.

Te iubesc, scumpițo! Cu mult dor, a ta nepoata, Nicoleta.