Ilie Bogdan, pentru majoritatea celor care l-au cunoscut, a fost interpretul de muzică populară ale cărui cântece au mângâiat mult timp sufletul iubitorilor de folclor autentic, din țară și de peste hotare.
Prietenii apropiați îi spuneau Bogdan și îl știau ca fiind de profesie electrotehnist. Timpul liber și-l petrecea făcând ceea ce îi plăcea: muzică. Mergea la filmări, emisiuni radio sau TV, în turnee în țară și peste hotare, sau cântând în diverse spectacole, nunți sau botezuri.
Puțini știu că în tinerețe a făcut sport de performanță (lupte greco-romane și box). A avut o copilărie grea, dar a luptat să-și depășească condiția fără a uita de unde a plecat.
Pentru noi a fost și va rămâne întotdeauna “tati”, părintele precaut, strict dar iubitor, foarte organizat, (prea) corect, iubitor de folclor, fotbal, mămăligă și pescuit, pe al cărui cuvânt te puteai baza întotdeauna.
Și-a cunoscut doar două nepoate, care îi simt lipsa, și cu siguranță, de acolo de sus, s-a bucurat alături de noi când a devenit pentru a treia oară bunic.
A iubit, a călătorit, s-a bucurat de natură, de prietenii noi, și nu a încetat să cânte, să compună și să susțină noile generații cu aceeași pasiune pentru folclor ca și el.
Noi îl vom purta în inimile noastre mereu, păstrând vie imaginea omului, a tatălui și a bunicului minunat care a fost. Pentru cei care i-au ascultat cântecele, el va trăi veșnic în fiecare vers pe care l-a compus și cântat cu atâta pasiune. Iar pentru cei care îi află acum povestea, îi pot asculta o parte din melodii pe youtube (aici: https://www.youtube.com/@iliebogdan1614. S-ar fi bucurat!)
„[…]De-o fi să mă trec ca iarba
Știu că n-am trăit degeaba,
Am cântat prin lumea mare,
Mi-am sădit floare cu floare;
Floarea mea și-a mândrii floare
Ce mi-aduc în casă soare.
Ele și cântecul meu
Mă țin tânăr tot mereu.”
Ilie BOGDAN
11.02.1954 - 17.12.2022
Cu dor nemărginit,
Florile tale, Andra și Diana
Suntem suma experiențelor și oamenilor care ne-au modelat. Dacă acest om ți-a fost și ție drag, cititorule, poți oricând să adaugi o poveste, care să-i completeze amintirea. Îți mulțumim!
În Lugoj, București, Constanța, Oradea, Brașov, Tg. Mureș am făcut parcuri cu sute de arbori. Fiecare copac plantat în memoria celui pierdut are un cod QR care, scanat, duce spre o poveste. Povestea vieții omului pe care îl onorezi în acest fel.