Tatăl meu, Păuna Niculae, a plecat în cea mai lungă călătorie a lui. Tata a cunoscut ororile războiului și răul pe care oamenii și-l fac unii altora. Copilăria lui a fost fragmentată de urmările pe care le au astfel de evenimente, de lipsa tatălui plecat pe front, de moartea mamei, de sărăcie și prea puțină educație. În ultimii ani de viață orice zgomot mai puternic, orice fel de furie îl speriau pe tata îngrozitor. I-a fost frică de oameni și de răul din ei.

Cu toate astea, tatăl meu a împrăștiat în jurul său multă, multă bună dispoziție. Viața lui s-a conturat în jurul meu și al fraților mei, cu toate luminile și umbrele firești dintre părinți și copii. Ne-a învățat să muncim și să fim atenți la nevoile celor din jur. Tata a fost partenerul meu preferat de dans și de petreceri.

Dragă tată, sper că ești în Skoda ta verde și că nu o să te lase în drum!

Ne e atât de dor de tine!

Eliza, Iulian și Mihai.