Matei, iubirea mea infinită...

26 noiembrie 2003 este ziua în care am devenit mamă prima dată. Este ziua în care te-ai născut tu, Mateiul meu. Este ziua în care viaţa mea a căpătat sens pentru că ai venit pe lume tu, Matei. 

Încet, încet, cu multe temeri, cu stângăcie, cu lacrimi de nesomn și de fericire, am învăţat să am grijă de tine. Era o adevărată competiţie: câţi mililitri de lapte beai, cât dormeai, de ce nu dormeai noaptea, de ce plângeai din senin în fiecare seară la ora 18, câte 30 de minute… În momentele acelea nu realizam că tu, Matei, mă schimbai puţin câte puţin, mă determinai să devin mai puternică, să fac lucruri pe care nici măcar nu aş fi bănuit că aş fi în stare să le fac. 

A trecut primul an, ai început să mergi, să vorbeşti, erai un bărbăţel în devenire, Matei. Timpul a trecut foarte repede, cu provocările din fiecare zi şi ai început grădiniţa, băiat mare, aşa mi se părea mie. Apoi, cu câteva luni înainte să împlineşti 4 ani, s-a născut Tudor şi ai devenit fratele mai mare. Nu prea înţelegeai tu de ce trebuie să o împarţi pe mami cu o mogâldeaţă care plângea tot timpul şi, mai târziu, de ce trebuie să împarţi jucăriile cu el. Dar aţi devenit cei mai buni prieteni, chiar dacă mai ieşeau scântei, din când în când. 

Ai intrat în clasa întâi, au început grijile de  elev, temele, notele, mai mari, mai mici, ți-ai făcut prieteni noi. Apoi a venit perioada şcolii generale, despre care nu pot să spun că a fost preferată de tine, dar, împreună, am reuşit să ieşim la liman. Îmi amintesc de toate grijile din clasa a opta, de pregătirile la română şi la matematică, de stresul admiterii la liceu şi de bucuria pe care mi-ai făcut-o când te-am văzut pe listă la Liceul Economic. A fost momentul în care ai început să înfloreşti, Matei, a fost perioada care ţi s-a potrivit ca o mănuşă… Ai intrat într-un grup de prieteni cu care te simţeai foarte bine şi al cărui suflet erai. Ti-ai descoperit umorul incredibil şi plăcerea de a te îmbrăca în pas cu moda, de a face sport, de a merge la petreceri. Liceul era o adevărată plăcere şi nu lăsai nimic să-ţi umbrească bucuria de a trăi, Mateiul, meu iubit…

7 mai 2021… este ziua în care viaţa noastră s-a spart în mii de cioburi, Matei. Ce ştiu este că de atunci, doar tu îmi dai puterea să merg mai departe în fiecare zi, chiar dacă inima mea este ruptă în două, şi mă tragi la lumină din cele mai întunecate stări pe care le trăiesc. Și mai sunt sigură de ceva: vom fi împreună mereu, Matei - tu, Tudor, tatăl tău şi eu. Pentru că aceasta este familia noastră! Te iubesc infinit, puiul meu!

Mama