Tatăl meu, Mihai Râmbu, s-a născut în Bobulesti Botoșani, în 1 August 1939. A fost al treilea băiat în familie, când toată lumea aștepta o fetiță… dar a fost un om cu totul deosebit. Ambițios, sincer, onest și muncitor așa cum rar mai întâlnești pe cineva. Un om pe care te puteai baza oricând. Așa ne-a învățat și pe noi, cele 2 fete ale lui, să fim. Greu în ziua de azi.
A făcut liceul, școala de maiștri și facultatea la seral dorindu-și să ajungă cineva în viață, astfel încât părinții, lăsați în Bobulesti, să se poată mândri cu băiatul lor.
A fost director de șantier la Electromontaj SA urcând cu ambiție toate treptele profesionale.
A plecat dintre noi în 16.06.2022, când astepta să-și îmbrățișeze al patrulea nepot - o fetiță - pe care nu a reușit să o cunoască dar căreia i-a dat numele: Adeline!
Noi, cei rămași în urma lui, cu greu ne putem continua drumul fără el. A lăsat un gol imens în sufletele noastre, de aceea vrem ca un copăcel să ne aducă aminte de el mai ales că iubea grădinăritul.
Rodica - soție, Mihaela și Lorena - fiice, Jacob și Adrian - gineri, Theo, Dandu, Jacobel și Sara-Adeline - nepoți.
Suntem suma experiențelor și oamenilor care ne-au modelat. Dacă acest om ți-a fost și ție drag, cititorule, poți oricând să adaugi o poveste, care să-i completeze amintirea. Îți mulțumim!
Adaugat in data: 2024-03-11 16:04:01
Ultima dată când l-am văzut a fost la biserica Sfântul Antonie din București, unde a asistat la slujbă într o duminică. Aștepta împreună cu soția sa, doamna Rodica (nașa sorei mele, Merișor de cununie). M-am bucurat că nu îl mai văzusem de câțiva ani, atunci a fost pentru ultima dată. Felicitari pentru felul în care și-a crescut frumoasa familie..Dumnezeu l-a primit în Împărăția Cerurilor!!!
Adaugat in data: 2024-03-26 18:20:33
Foarte frumos din partea voastră, acest copăcel va crește măreț spre Vindecarea Arborelui Genealogic, fericire, iubire și prețuire vă doresc. ❤️❤️❤️❤️
În Lugoj, București, Constanța, Oradea, Brașov, Tg. Mureș am făcut parcuri cu sute de arbori. Fiecare copac plantat în memoria celui pierdut are un cod QR care, scanat, duce spre o poveste. Povestea vieții omului pe care îl onorezi în acest fel.