Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Brăila, mă gândesc inevitabil la... Sorin. Se spune că primii 3 ani sau 7, după alții, sunt decisivi pentru formarea noastră ca viitori adulți. Așadar, cine sunt azi i se datorează mare parte bunului meu prieten și vecin, Sorin. Iar prietenii alături de care m-am format ca adolescentă și tânără sunt cei din gașca lui Sorin, căci ne-a iubit pe toți cu inima lui mare și generoasă la fel ca pe el. De la Sorin am învățat să zâmbesc, să văd mereu partea plină a paharului, să am încredere în mine și în drumul meu în viață; am învățat să joc biliard și să prețuiesc prietenia; am învățat că Oana vine de la „One” (primul meu cuvânt în engleză). A fost cel care m-a consolat când am aflat că Moș Crăciun nu există și a fost cel care a crezut în mine mai mult decât eu însămi. Alături de Meme (coana Leana, cum o striga), și de părințeii mei, Sorin a fost stâlpul copilăriei mele extraordinar de frumoasă și m-aș bucura enorm ca fetița mea, pe care o cunoaște doar de Sus, din Împărăția Îngerilor, să aibă parte de un prieten din copilărie cu un suflet la fel de bun și blând ca al lui Sorin. Deși a ales să plece mult prea devreme față de planurile noastre, mi-a lăsat ca moștenire o minunată prietenă în persoana Oanei Roșca, actuala Nahut, pentru care îi sunt profund recunoscătoare. „Grișu, grișu!” strigam până când ajungeam în casă fiecare dintre noi sau… „pa, pa1” pe diferite tonalități, de vuia strada și ne auzeau vecinii. Ața ne exprimam bucuria de a fi unul cu altul și dorul că s-a terminat ziua prea devreme și trebuie să ne despărțim, fiecare la casa lui. Cinste ție, prietenul meu solar! Să strălucești printre îngeri așa cum ai strălucit printre prietenii tăi pe care tot timpul îi strângeai în jurul tău și te bucurai din toată inima că suntem „iar, împreună”.

Ați întâlnit vreodată vreun om pe care să nu vă puteți supăra deloc? Eu, da, doar pe Sorin.