Mereu dornic să prind rădăcini, am început cu pași mici, cu o familie. Am fost soțul iubitor, tatăl înțelegător și bunicul ideal care te apără mereu și se bătea cu tine cu bulgări de zăpadă.

Cu toate astea, în 2009 am plecat în cer pentru că aveau mai multă nevoie de un înger păzitor. Pe pământ le-au rămas alții care să le poarte de grijă.

Mica, soția mea, îmi spunea mereu că sunt înalt și frumos ca un brad. Acum pot prinde rădăcini până la cer.