Ion Mânea 

24.07.1947 – 18.10.2023

Tati a plecat în brațele lui Dumnezeu... după ce i-am zis că îl iubim, iar el ne-a zis, încă o dată, că nu s-a îndoit niciodată de iubirea noastră pentru el. Chiar și în ultimele clipe a purtat de grijă inimilor noastre îndurerate.  

A fost un om harnic și generos, un tată bun, un bunic iubitor și un chirurg talentat și devotat. 

O valoare importantă pentru el a fost cea legată de munca bine făcută, de competența profesională. I-a plăcut să învețe, a fost harnic, bine organizat și bun organizator și un foarte bun clinician și chirurg. Din poveștile lui știm că a început să-și exerseze manualitatea încă din copilărie, construind lădițe din lemn pentru culesul strugurilor – căci în Odobești, Vrancea, zona în care s-a născut și a copilărit, asta era una dintre îndeletnicirile importante.

Mai apoi, ca și student la Medicină la Iași, a devenit liderul studenților, coordonând activitățile lor sociale și construindu-și prietenii pe viață. După terminarea facultății a dorit să se întoarcă în locurile natale și în primii ani ca medic a slujit oamenilor din Nereju, un cătun îndepărtat din Munții Vrancei. 

Dar tata era ambițios și curajos și așa s-a dovedit și atunci când la doar 30 de ani și-a asumat responsabilitatea de a pune pe picioare și a coordona din rol de director Spitalul din Vidra, Vrancea. Acolo s-a întors după alți 30 de ani, în 2012, să-și încheie cariera și să contribuie încă o dată la consolidarea spitalului și a echipei medicale de acolo. Și credem că a făcut o treabă bună, pentru că a rămas o amintire caldă în inimile colegilor lui de la Vidra. 

Între timp, în 1979 și-a găsit perechea departe de locurile natale, aici, în Oradea, un oras care i-a devenit acasă. Din 1982 până în 2012 a lucrat ca medic chirurg in Spitalul Județean Oradea.

A fost profesor la Școala postliceală de asistenți medicali, a coordonat rezidenți în chirurgie și le-a împărtășit nu doar tehnica chirurgicală, ci și pasiunea pentru profesie. Și-a asumat poziții manageriale – ca director de spital, inspector la Direcția sanitară sau șef de secție; dar cea mai mare parte din energia lui a dedicat-o vocației lui de chirurg. În cei peste 50 de ani de chirurgie, probabil a făcut câteva zeci de mii de operații. 

Și-a iubit mult familia, dar nu a ezitat niciodată să răspundă nevoilor pacienților, la orice oră din zi și noapte, de Crăciun sau în orice altă sărbătoare. Avea un respect aparte pentru suferință – fie că o vedea în pacienții lui sau în oamenii nevoiași care îi ieșeau în cale. 

Așa cum ne spunea cineva care l-a cunoscut, din bunătatea inimii lui iubea oamenii fără rezerve și fără diferențe. 

Prin mâinile lui de medic, Dumnezeu a salvat mii de vieți. Dumnezeu l-a binecuvantat cu talent, pricepere și putere de muncă, pentru ca el, la rândul lui, să fie o binecuvântare pentru alții. 

Pe noi, fetele lui, ne-a invatat dragostea de carte, de oameni și de Dumnezeu. Ne-a îndemnat întotdeauna să fim recunoscătoare pentru binecuvântările din viața noastră și să-i sprijinim pe cei nevoiași. Ne-a vorbit adesea despre importanța lucrului bine făcut și folosirii talanților pe care Dumnezeu i-a pus în noi pentru a face lumea un loc mai bun. 

În profunzimea tristeții și durerii despărțirii, uneori pătrunde câte o rază de lumină data de viața lui bine trăită, prin care a adus multă vindecare pacienților, multă iubire și sprijin copiilor lui și multă recunoștință pentru darul vieții.

Prezența lui și iubirea noastră pentru el vor dăinui mereu. 

https://www.youtube.com/watch?v=wFvKnwrVSQE