Avem nevoie de ajutorul tău pentru a duce poveștile mai departe.
DONEAZĂ →Mica Fechete
1937 - 2018
Plantat cu dor în amintire de către Alexandra și Vlad
Povestea aceasta este despre doamna Mica Fechete sau Mami, bunica noastră. A fost fără doar și poate o prezență luminoasă în copilăria noastră, și de fapt a multor altor copii, sunt sigură! Mami era născută pe 1 iunie și îi plăcea să spună că tocmai de aceasta și se înțelege, și îi înțelege pe copii - acesta era harul ei.
A început munca la catedră la doar 16 ani și și-a dedicat viața, prima dată ca învățătoare și apoi ca educatoare, îndrumării curiozității celor mici. Pasionată de frumos, a încurajat multe generații să descopere cartea, arta și natura.
Și pe noi ne-a îndrumat și ne-a încurajat, și ca orice bunică, ne-a cam prea răsfățat: prăjiturile ei erau legendare, iar șotiile și glumele, nici nu încape strigare! (Ca să ne amuze, câteodată ne scria poezii.) Rămâne pentru totdeauna vie în amintirile noastre prin tot ce ne-a învățat, prin bunătatea și blândețea cu care ne-a iubit, dar mai ales prin modul unic în care se putea exprima printr-un singur cuvânt, printr-o singură privire...
Trimite un comentariu
Suntem suma experiențelor și oamenilor care ne-au modelat. Dacă acest om ți-a fost și ție drag, cititorule, poți oricând să adaugi o poveste, care să-i completeze amintirea. Îți mulțumim!
Comentarii
Alte povești
1945 - 2024
CITEȘTE POVESTEA →1958 - 2007
CITEȘTE POVESTEA →1939 - 2014
CITEȘTE POVESTEA →1976 - 2020
CITEȘTE POVESTEA →1936 - 2020
CITEȘTE POVESTEA →1955 - 2004
CITEȘTE POVESTEA →1926 - 2004
CITEȘTE POVESTEA →Plantează un copac
Pentru cei care intră în parc întâmplător e doar un parc. Se vor plimba pe alei, se vor odihni pe bănci sau la umbra copacilor. Pentru tine, copacul plantat în memoria celui pe care l-ai iubit va ocroti cu umbra lui un om necunoscut care-și caută tihna.
PLANTEAZĂ →© 2023 plantatiinamintire.ro All Rights Reserved