Născut la începutul verii, în familia lui Pavel și Maria Săndulache, a copilărit pe dealurile Grigoreniului (jud. Bacău) alături de fratele lui mai mare, Sorin. Tot acolo, la biserica Adventistă din curtea bunicilor a cunoscut-o și pe Doinița Măgirescu, cea care avea să-i devină soție pentru treizeci și cinci de ani și mama pentru cei patru copii: Silvia - Claudia, Silviu - Emanuel, Dragoș - Daniel și Gabriel - Cristian. 

La un an după ce a părăsit plaiurile natale, urmându-și părinții la Tecuci (jud. Galați) cu o măiestrie și manualitate remarcabilă și-a construit un mic univers... la curte... cu aer curat, mult soare, iarbă, grădină cu flori, un scrânciob verde, dar mai ales cu grădină de zarzavaturi, livadă și vie. În universul acesta, Pauluș, cel care a fost fiu, soț, ginere, tată, afacerist, mecanic, agricultor, fochist, prezbiter, pastor și consilier spiritual, a trăit cu încăpățânare și cărți într-un ritm propriu... Cu determinare și eficiență mânuia cu egală dibăcie aparatul de sudură, Biblia și cărțile spiritului profetic, sapa, notele de intrare recepție, cheile inelare, facturile, mistria sau cuvintele de mângâiere și îmbărbătare.

Și-a crescut copii cu strictețe și în frica de Dumnezeu, educându-i în spiritul gândirii critice, al independenței și al respectului față de semeni. Fermitatea cu care a impus respectarea regulilor în perioada copilăriei a fost înlocuită de respect față de deciziile copiilor, deveniți între timp adulți.

Hainele de antreprenor i s-au potrivit cel mai bine: timp de peste treizeci și patru de ani a fondat și gestionat afaceri în domeniile producții textile, comerț cu amănuntul și alimentație publică. 

S-a stins firesc, la fel de firesc... cum te duci la stomatolog. Oricând s-ar fi întâmplat, ar fi fost o pierdere la fel de mare pentru micul univers pe care ni l-a creat. A trăit suficient să-și crească primul nepot, dar nu suficient să-și ducă fata la altar. Suficient cât să lase o moștenire, dar nu suficient cât să mănânce o pensie... nici chiar pe prima. 

 Avem ferma convingere că această despărțire este doar temporară. Ne vom revedea... Iar atunci va continua, firesc și decent, să fie pentru veșnicie același tată, soț, prieten și sfătuitor care ne-a călăuzit cu înțelepciune și zâmbet."

"Nu a căutat niciodată laude, 

Nu a fost niciodată omul care să alerge după lauri... 

A continuat să lucreze în liniște, 

pentru cei pe care i-a iubit cel mai mult...

Visele lui erau rareori rostite, 

dorințele foarte puține

și, de cele mai multe ori, 

Și grijile îi rămâneau tăcute. 

A fost mereu acolo ... 

O stâncă neclintită, 

Prin toate furtunile vieților noastre, 

Un braț puternic care te sprijinea

În momente grele și conflicte. 

Un adevărat prieten spre care ne puteam îndrepta

Atunci când ne era bine sau rău 

Una dintre cele mai mari binecuvântări, 

Omul... pe care l-am numit Tata..."