57 zile fără el, fix anul în care s-a născut. Tatăl meu este un super erou! A fost…Încă mi-e foarte greu sa vorbesc despre el la trecut. El este încă aici cu mine…cu noi…

Suntem o familie numeroasă, gălăgioasă, iubitoare, petrecăreață, de gașcă. Așa cum a fost tata, toată viața lui: de o decență fantastică, blând, înțelept, priceput la toate, mereu cu vorbe de duh pregătite. Nu degeaba colegii îi spuneau ‘Filosoful’.

Deși nu a avut cea mai ușoară copilărie, cea mai ‘clasică’ familie, el a reușit cumva sâ treacă peste toate și să își construiască propriul lui cămin alături de mama.

Ionel și Ionelia ❤️ A fost să fie! 42 ani de împreună la bine și la rău, până când moartea i-a despărțit. Erau la postliceala într-o zi de septembrie, când tata a intrat în clasă cu părul lui un pic lung, gropițele lui frumoase, ochii blânzi, cuceritori, zâmbetul încrezător, îmbrăcat la modă cu pantalonii standard evazați, iar mama l-a observat și i-a spus prietenei și colegei de bancă: “eu cu el o să mă mărit!” Și-așa a fost! ❤️A fost să fie!

3 copii mai târziu, în anul 2000 venea prima veste transformatoare, atât pentru tata cât și pentru noi, ca familie: adenocarcinom laringo-faringo…cancer în gât, pe scurt! Operație în 2 săptămâni de la biopsie, pierdut corzi vocale, primit nas artificial și o canulă de purtat toată viața! Prietenii s-au îndepărtat, noi, ca familie, ne-am apropiat.

Eu de mică am avut un sentiment de protecție pentru tata. Poate pentru că m-am născut în ziua în care mama lui a plecat dintre noi…Ce-i drept, tata a fost prima mea dragoste adevărată. Iar când ai un tată atât de fain, e foarte greu sa găsești un partener la fel de priceput ca el…

Mai fusese el în ‘97 operat la coloană, stătea pe burtă pe patul de spital, dar parcă nu am fost niciodată conștientă că îl pot pierde… În toată viața lui, tata a trecut prin 6 operații cu anestezie generală. 6! S-a trezit după fiecare dintre ele, s-a recuperat mai lent sau mai repede, dar a izbândit de fiecare data. 20..30..50…de citostatice în ultimii ani…le-am pierdut șirul. Pe toate le-a dus demn. Nu s-a plâns nicio clipă. Îl întrebam mereu “Pe o scală de la 1 la 10 cât de tare doare?”…O singură dată, anul asta, a spus 10. Atunci am mers la urgență…anul asta…

Nenumărate citostatice, analize, perfuzii, injectii, buline…Lonsurful, ultimul tratament citostatic, trebuia să-l salveze. Până la 96% eficiență, conform statisticilor. Undeva la 5-10% tolerabilitate, conform statisticilor, din nou. Un pacient ascultător, s-a încadrat în statistici…cele de 90-95% intolerabilitate, din păcate…

Ne desparte un Cer acum…

Povestea asta trebuia sa fie despre EL. Dar presupun ca este și despre mine, puțin, și despre noi, familia lui. Tatăl meu a fost un OM extraordinar! Cel mai bun tată pe care mi l-aș fi putut dori. Un OM plin de viață care m-a învățat să dansez, care ne spunea povești cu Jules Verne și Winnetou la culcare, care ne-a învățat să prețuim viața prin fiecare izbândă a lui. Nu era perfect, dar avea toate imperfecțiunile pe care le-am iubit. Era perfect pentru mine!

Sunt multe de spus despre el. Nenumărate povești. Iubea muzica, iar Rod Stewart era printre preferații lui. Ce s-a bucurat când, de Crăciun, i-am luat CD-uri să asculte în mașina. Nu era rândul lui, dar totuși Dumnezeu l-a chemat la el. Și el s-a dus. Obosise să lupte. Voia doar să se odihnească.

Mă simt în derivă fără el…Cu cine mai vorbesc și mă mai sfătuiesc eu acum?! Cine mai îmi suflă în aripi acum și mă inspiră că totul este posibil?! Nordul meu! Tatăl meu!

Aseară l-am visat. Era mai tânăr, mai sănătos…mai vesel… i-am spus ca îmi lipsește și că duc dorul îmbrățișării lui! L-am rugat să vina în vise, ca să mai vorbim ca altă dată…

Se spune că un bărbat știe cum e să fii iubit cu adevărat atunci când are o fiică. Tata a avut un băiat și 2 fiice. Iubit la puterea a 3-a.

Tatăl meu este și va rămâne pentru noi cel mai iubit dintre pământeni! ❤️

Aceasta este scrisoarea pe care Pia, fiica mea și prima lui nepoată, a scris-o pentru tata care era pe patul de spital, în ultimele zile de viață ale lui.