Când era nuntă-n sat te strecurai cu greu pe uliță. Băncile de la poartă se mutau pe mijlocul drumului, la mesele lungi, înșiruite pe două rânduri, până la masa mirilor. Lăutarii se auzeau de la capatul satului și ceata de copii curioși stătea la pândă, să vadă țoalele bune de nuntași sau să agațe vreun cârnat din festinul mesenilor. Cine cu a cui s-a luat nu mă prea interesa dar știu că mă rugam de ei să mă ducă și pe mine. Să-i văd dansând. Asta-mi doream.
Mă fascina unduirea asta, fie pe câte-o horă sau o sârbă, fie pe câte-o romanță în care ofta fiecare cu amintirile lui.

Când nu munceau pe brânci, bunicii mei spuneau povești, dansau și-mi mângâiau copilăria.