“Natty a fost cel mai bun prieten al meu” - este o propoziție pe care o pot spune mulți oameni și e probabil una din propozițiile care descriu cel mai bine viața lui Natty Dragoi.
Natty și-a trăit viața cu zâmbetul pe buze. Nu pentru că nu avea probleme. Nu pentru că nu avea motive de întristare uneori. Natty,î, trăia o viață deplin încredințată în Hristos, motiv pentru care bucuria lui provenea din ceva mai profund decât micile lucruri zilnice. Natty a impactat viața atâtor oameni prin bucuria lui contagioasă, prin dragostea lui de slujire în cadrul bisericii Lumina, precum și prin curiozitatea pe care o afișa față de fiecare persoană. Nu conta dacă te cunoștea sau nu, Natty îți vorbea cu aceeași căldură.
Natty a plecat dintre noi, însă el rămâne viu în amintirile noastre, a celor care l-am cunoscut, precum și în biserica Lumina din Oradea, proiectul care era cel mai apropiat de inima lui Natty, în timpul în care a fost printre noi.
Despre Natty e și ușor și greu să scrii. E ușor pentru că ai atâtea de spus și e greu pentru ca nu știi pe care să le alegi dintre ele. Aș vrea să vă împărtășesc cu voi 3 experiențe cu Natty de la care eu personal am de învățat și poate că și unii dintre voi:
"Așa mă bucur, Mihai, aș vrea să fac și mai mult pentru ea" - Natty lua lauda noastră, se încărca cu ea, doar ca să poată din nou să dea mai departe. Aș vrea și eu să pot face ca Natty.
Îi mulțumim lui Dumnezeu că am avut onoarea și binecuvântarea să îl cunoaștem pe Natty și îți mulțumim, Natty, că te-ai lăsat umplut de El să ne fi nouă un exemplu.
Pentru TOTDEAUNA liderul nostru, prietenul nostru, dragul nostru Natty…
Ne este dor de tine, prieten drag!
Suntem suma experiențelor și oamenilor care ne-au modelat. Dacă acest om ți-a fost și ție drag, cititorule, poți oricând să adaugi o poveste, care să-i completeze amintirea. Îți mulțumim!
Adaugat in data: 2023-04-20 14:58:07
O inima caldă, un zâmbet autentic și un tânăr model. Ne e tare dor de tine, Natty!
Adaugat in data: 2023-04-23 13:37:38
Cel mai bun prieten, liderul și fratele nostru. Fără el, mulți dintre noi nu am fi ceea ce suntem azi. Pasiunea pentru muzică și pentru Dumnezeu, dedicarea, prietenia, bunătatea pe care a avut-o a rămas ca o aducere aminte aici pe pământ! Vei fi pentru totdeauna in inimile noastre, iar tot ceea ce ai lăsat în urmă se va vedea prin noi! Mulțumim lui Dumnezeu că am avut ocazia să te cunoaștem!!
Adaugat in data: 2023-04-25 13:56:31
Nu te vom uita niciodată, ai fost întodeauna un exemplu și vei fi mereu!
Adaugat in data: 2023-05-09 20:09:12
12 de ani prietenie. 12 ani în care amintirile și momentele faine au un așa mare impact! 12 ani în care mi-ai fost frate și cel mai bun prieten. Îmi lipsesc zilele în care mă sunai fără motiv, doar ca să îmi spui că ți-ai amintit ceva funny! Modelul tău de a trăi și schimbarea ta radicală de viață m-a marcat! 🤍 ești și vei rămâne în inimă.
Adaugat in data: 2023-06-23 21:32:12
Deși nu l-am întâlnit niciodată... Natty mi-a impactat adânc viața și o face până și astăzi.
În Lugoj, București, Constanța, Oradea, Brașov, Tg. Mureș am făcut parcuri cu sute de arbori. Fiecare copac plantat în memoria celui pierdut are un cod QR care, scanat, duce spre o poveste. Povestea vieții omului pe care îl onorezi în acest fel.