Cel ce ai poposit aici și te bucuri de umbra copacului, află că acesta a fost plantat în memoria lui Tănase Marin, din Constanța, cartierul Viile Noi, soț, tată și bunic minunat, cu dragoste de familie, de care era foarte mândru și pentru care ar fi fost în stare de orice. 

Ca fiu, a avut grijă de părinți, ajutându-i la treburile gospodăriei și apoi sprijinindu-i la bătrânețe, îngrijindu-se de sănătatea și de bunăstarea lor, ducându-i la medici în oraș sau la București. Aceeași preocupare atentă pentru a le fi bine a avut-o și pentru soție și copii, străduindu-se să le ofere tot ce se putea mai bun chiar și în vremuri de restriște. Iubirea pentru copiii săi l-a făcut să bată disperat la ușa directorului spitalului cerând ajutor pentru fiica lui, lăsată fără îngrijirea necesară și care a fost salvată doar datorită acestei intervenții.

Iubea frumosul din natură, plăcându-i să trăiască în mijlocul ei. Grădinile (de legume și de flori), via, pomii din gospodărie îi umpleau sufletul de bucurie. Meseria de șofer, în care era priceput, îi permitea să vadă meleagurile țării și nu numai lui, ci și copiilor, care îl însoțeau adesea.

Era dornic de cunoaștere, citea Biblia, încercând să le-o explice copiilor și nepoților săi, citea beletristică, dar și cărți științifice. Se bucura de muzică, dans, fiind înzestrat cu voce și cu talent. Îi plăcea să povestească și avea har în a o face. În timpul liber juca șah, table, cărți, dovedind abilitate și perspicacitate.

Sunt multe de spus, căci viața unui om, portretul lui nu se pot rezuma la câteva cuvinte…

Eu, fiica lui, Doina, fiindcă Doru, fiul său s-a stins devreme și nu poate să mi se alăture, regret enorm că nu am putut să-i mulțumesc îndeajuns pentru tot ce a făcut pentru noi, pentru întreaga familie. Ne-am bucurat de o copilărie fericită, îndestulată, când vremurile erau potrivnice. Ne-a oferit cele mai bune și frumoase lucruri și părinții ne-au fost exemple în tot și în toate.

Aș fi vrut să le dovedesc și să le spun cât de mult îi iubesc. Mi-aș fi dorit să fi petrecut mai mult timp cu părinții care, prin plecarea lor, mi-au lăsat un mare gol în inimă.

Copacul este un arc peste timp, un simbol al veșniciei. Alături se află și copacul mamei, sperând ca și în acest fel ei să fie împreună și să primească toată dragostea mea.