Când eram mică nu mă puteam dezlipi de tine, eram dependentă de mama. Făceam năzbâtii ca să am atenția ta, nu a celorlalți. Îmi aduc aminte de pântecul cald și moale, de acel tort de înghețată, de cireșele și plasele pline de fructe pe care le purtam bucuroase amândouă, de umblatul cu tine prin oraș.

Când nu mai eram atât de mică erai idolul meu, voiam să te arăt tuturor, mă simțeam  norocoasă și mândră cu tine. Îmi aduc aminte de parfumul tău, de după-amiezile în tihnă din sufragerie, de tren, de emoțiile examenelor pe care le trăiam împreună, de visul american, de garsoniera noastră.

Când m-am făcut mare ai fost prietena și confidenta mea. Atunci am înțeles câtă putere a fost în ființa ta. Apoi, am devenit eu protectoarea ta. Îmi aduc aminte de conversațiile lungi și frumoase, de vorbele tale înțelepte, de toate râsetele și momentele haioase.

Când am devenit mamă s-a schimbat totul. Nu îmi mai aduc aminte nimic. Dar ești peste tot, mama, chiar și în Petru nostru cel mic.

„- E la fel de frumoasă?"

- Da, tata!"