Mama se numea Maria, dar apropiații îi spuneau Mia. Mama a fost monument de grijă și afecțiune pentru noi, copiii și familia. O gospodină desavârșită, recunoscută de toți prietenii ca fiind Regina Cozonacilor și a gogoșilor pufoase. La fiecare sărbătoare casa era plină de copii și de fiecare dată ne îmbia cu cele mai bune dulciuri făcute de mâna ei, nuci umplute cu cremă, cornulețe, cozonac și gogoși.
Era o femeie frumoasă, îngrijită, ajuta oamenii în cele mai dificile momente. A organizat strângere de fonduri printre vecini pentru a-i ajuta pe alții mai puțin favorizați, a oferit mâncare, haine și o vorbă bună oricui avea nevoie.
Mulțumesc, dragă mamă, pentru toată grija, dragostea, înțelepciunea și abilitatea ta unică de a ocroti casa chiar și în cele mai dificile momente.
Ar mai fi multe de spus... privind spre Cer mă rog pentru sufletul tău frumos! Stiu că ești cu băiatul tău, Florin... Recunoștință și Iubire!
Suntem suma experiențelor și oamenilor care ne-au modelat. Dacă acest om ți-a fost și ție drag, cititorule, poți oricând să adaugi o poveste, care să-i completeze amintirea. Îți mulțumim!
În Lugoj, București, Constanța, Oradea, Brașov, Tg. Mureș am făcut parcuri cu sute de arbori. Fiecare copac plantat în memoria celui pierdut are un cod QR care, scanat, duce spre o poveste. Povestea vieții omului pe care îl onorezi în acest fel.