Mamă, îmi lipsești!

Deși au trecut 14 ani de la plecarea ta, îmi rămân în amintire ochii tăi de un albastru ireal, râsul tău molipsitor care reușea să binedispună pe toți cei din jur, iubirea ta pentru natura, flori și animale. Ai fost un om plin de viață căruia îi plăcea să vadă lumea.

Ai plecat dintre noi într-o zi de vară călduroasă, exact în săptămână nunții fiicei tale care se întreabă încă până astăzi de ce a trebuit să fie așa. Dar cine știe, poate acest lucru a făcut parte din misiunea ta pe pământ. Cred cu certitudine că voi afla răspunsul într-o zi.

Nu ai apucat să îți cunoști nici nepoțelul, pe Patrick, pe care dealtfel ți l-ai fi dorit atât de mult. I-ai insufla și lui optimismul și pofta de viață ce te caracterizau atât de mult.

Am convingerea că ne vom revedea într-o zi și de aceea îți spun doar “pe curând”, scumpa mea mamă.

 Până atunci, sădesc în amintirea ta acest copac care să amintească de iubirea ta pentru tot ce înseamnă viața.

 Ai fost și ești pentru totdeauna MAMA mea.