Ciobanu Gheorghe (08.12.1951-02.07.2020)

A pășit în lume într-o zi geroasă de decembrie a anului 1951 și a plecat fulgerător într-o zi de iulie a anului 2020. Pentru mine, tata, omul care a făcut totul posibil. Pentru mama, iubirea adevărată. Pentru nepoți, dragostea veșnică, pentru toți ceilalți, bunătatea întruchipată. Ne-au rămas de la el averi incomensurabile....de la amintiri la povețe. Îl regăsim în curcubeie nemărginite, în nenumărate raze de soare și într-o eternitate de iubire.

„Când moare tata și ți-e dor,

Închide ochii tăi ușor

Nu te-ntreba de ce el n-a mai stat,

Ci vezi la tot ce te-a-nvățat!

Un om cu chipul cald și blând

A încetat să-și plimbe pașii pe pământ

N-a zis nimic când a plecat

Deși–l așteaptă toți în prag

Să vină și să spună-ncetișor

Ce dor îmi e de voi, copiilor!

În schimb, ne-apare-n vise tuturor

Rugându-ne să nu ne fie dor

Ci să iubim nemăsurat,

Așa cum el ne-a învățat

De fapt, el nici nu a murit vreodată

Trăiește-n fiecare dintre noi,

E-o stea aprinsă peste lumea toată

E curcubeu nemărginit

Și dragoste la infinit!" 

1. Ciobanu