Avem nevoie de ajutorul tău pentru a duce poveștile mai departe.
DONEAZĂ →Daniel Gherman
1976 - 2021
Plantat cu dor în amintire de către Mariana
Sunt povești în care Zâna cea Bună folosește bagheta magică. În altele apare Făt Frumos care luptă folosind un paloș uriaș sau o sabie, pentru a învinge răul și pentru a schimba soarta oamenilor. Fiecare poveste are eroul ei.
Noi l-am avut pe Dani. Nu a avut nevoie de baghetă magică sau de vreo sabie. Superputerile lui au fost iubirea și bunătatea.
Fizic, Dani al nostru nu mai e aici, nu-l mai putem vedea, îmbrățișa, dar iubirea și bunătatea lui ne ocrotesc sufletele în fiecare zi.
Cu măiestria unui ceasornicar și fără grabă, Dani a recompus cel puțin un suflet. Cu grijă și răbdare, a căutat și a găsit bucăți mai mici sau mai mari ale acelui suflet rătăcit prin viață. Unele părți erau pline de tristețe, altele erau lipsite de lumină, de culoare, de căldură. A strâns toate piesele și le-a depozitat în inima lui, un loc bun și cald, plin de iubire.
Cu tandrețe și cu dragoste, a început să clădească. A înlocuit tristețea cu bucuria, a adus lumina, căldura și speranța în multe culori. Iubirea lui pură a salvat și a reintregit sufletul, l-a făcut mai puternic și mai frumos.
Dani a fost un dăruitor necumpătat. Ne-a dăruit inima lui, a fost bun și iubitor fără măsură cu fiecare dintre noi. Iubirea cu care ne-a învelit sufletele ne ajută în fiecare zi să mergem mai departe. Iubirea lui este vie, pulsează în inimile noastre și ne învață să trăim mai frumos, să ne bucurăm de fiecare zi, să alegem să fim buni, să ne oprim din goana vieții și să avem tihnă, răbdare, grijă și tandrețe pentru cei din jur. O dată ce ai primit aceste daruri, înveți cu recunoștință să dai mai departe.
Dani a fost pentru fiecare dintre noi, fie un Făt Frumos, o Zână Bună, cel mai bun frate, cel mai bun fiu, cel mai bun unchi, cel mai bun coleg, cea mai bună companie, iar pentru cei mai mulți dintre noi a fost și cel mai bun prieten! Dorul de Dani este imens, dorul de privirea lui blândă, de zâmbetul cald, de îmbrățișarea lui vindecătoare, de vorbele bune, de glumele cu care mereu ne aducea zâmbetul pe buze… dorul de Dani e greu de transpus în cuvinte.
Dacă pământul se sprijină pe o mână de oameni simpli și curați, modești și iubitori de semeni mai mult decât iubitori de sine, iubitori de pace și făuritori de bine, atunci Dani a plecat dintre noi atât de devreme, ca să sprijine lumea. Să o reclădească, să reechilibreze balanța, să readucă pacea și bucuria pe pământ.
Să vegheze asupra noastră cu dragoste și să ne trimită câte o rază de soare să ne încălzească sufletele, câte o adiere blândă de vânt care să ne mângâie obrajii, să ne învețe tihna la umbra unui copac sau la pescuit, să ne însoțească pe drumuri de munte sau pe malul mării, în toate locurile dragi lui… pentru că Dani este cu noi mereu, este în tot ce ne înconjoară.
Alte povești
1945 - 2024
CITEȘTE POVESTEA →1958 - 2007
CITEȘTE POVESTEA →1939 - 2014
CITEȘTE POVESTEA →1976 - 2020
CITEȘTE POVESTEA →1936 - 2020
CITEȘTE POVESTEA →1955 - 2004
CITEȘTE POVESTEA →1926 - 2004
CITEȘTE POVESTEA →Plantează un copac
Pentru cei care intră în parc întâmplător e doar un parc. Se vor plimba pe alei, se vor odihni pe bănci sau la umbra copacilor. Pentru tine, copacul plantat în memoria celui pe care l-ai iubit va ocroti cu umbra lui un om necunoscut care-și caută tihna.
PLANTEAZĂ →© 2023 plantatiinamintire.ro All Rights Reserved