Tata avea ochi blânzi, iubea toate animalele și planta cu drag legume în grădină.

Când mă îmbrățișa mă strângea atât de tare, ca și cum îi sunt cel mai drag om pe pământ. Iar când plecam, avea ochii înlăcrimați ca și cum îi era dor deja.

Tata avea un zâmbet frumos, era amuzant și îi plăcea să spună glume. 

Într-o noapte, ne-am hotărât să ne lăsăm de fumat, iar în dimineața următoare ne-am întâlnit după o căpiță de fân, ascunzându-ne unul de celălalt. Încă văd cum ne prăpădeam de râs împreună.

Tata mă scotea la plimbări lungi pe dealuri unde eu mă dădeam de-a dura pe deal în jos și adunam melci. 

Într-un an, ne-a prins o furtună pe dealuri, dar a știut exact cum să mă adăpostească și am privit împreună cum se apropia ploaia în valuri.

Tata îmi fierbea porumb în fiecare seară din vacanțele de vară petrecute la țară, iar în fiecare zi îmi gătea mâncare delicioasă cu legume proaspete din curte.

Încă îl văd mergând pe vârfuri cu un buchet de flori de câmp pentru ziua mea. Am deschis ochii și l-am surprins și am râs împreună.

Tata avea depresie, iar alcoolul l-a luat dintre noi mult prea devreme. Dacă s-ar fi născut în alt timp sau altă țară, poate că ar fi avut o viață mai liniștită și mai fericită. Dar depresia este ceva despre care noi nu vorbim aici. Aici suntem prea răi cu cei ce suferă, atunci când cel mai mult au nevoie de blândețe.

Tata îmi va lipsi mereu. Nu l-am avut lângă mine deajuns viața asta, dar încă îi văd zâmbetul și îi simt îmbrățișarea strânsă