Viața nu mă sperie. 

Sunt o luptătoare - am învățat de la el, tatăl meu!!!

Moartea nu mă sperie - am învățat tot de la el, când l-am pierdut. 

Primul gând, când încă îl țineam de mâna caldă, la terapie intensivă Timișoara și îmi cereau acordul să-l deconecteze de la aparate, a fost că trebuie să învăț repede ceva nou: să trăiesc fără el fizic, doar cu el în suflet !!!

Se spune că timpul vindecă rănile și estompează amintirile dureroase - nu știu dacă e așa ! 

Nu le consider răni, ci semne adânci lăsate în suflet.

Nu am senzația că se estompează ceva cu trecerea anilor, ci că ne unește și mai mult !

Mulțumesc, tata!!!