De când am știut ca trebuie sa scriu ceva despre Blondie, am tot amânat pentru ca oricum as fi inceput, tot mi parea ca e prea putin. Prea neînsemnat... Dar zilele trecute mi-a fost dat sa ajung intr-un hotel la ora la care se servea micul dejun și o fetita - sa fi avut în jur de 11 ani - aduna pentru ea borcanasele mici cu gem. Sa fie ale ei, comoara ei pitita în buzunare. Și am realizat ca din toate întâmplările și visele pe care mi le-am făcut în aproape 11 ani de mama de Blondie, tot asta e cea mai dulce dintre amintiri: Blondie și gemurile.

Lui Blondie ii plăceau borcanasele cu gem ("gemute" le spunea) pe care le aveau la micul dejun hotelurile pe unde ajungeam când îl luam cu mine pe la conferințe. Și odată s-a întâmplat sa aibă o zi proasta cu dureri de burta și greata. Și cum eram la masa la micul dejun a apucat sa îmi spună ca ii e rău și a vomat acolo palid și încercanat. L-am luat în brate sa plecam mai repede, dar Blondie s-a întors și si-a adunat repede de pe masa gemutele strânse. Și ne-am pus pe un ras amândoi, asa plini de voma - "rau, rau, dar pana la gemute!". Și râdeam...

Sunt 8 ani 5 luni și 10 zile de când imi e doar dor de rasul lui. 
Blondie - Cristi, pe numele lui - s-a născut în 2001 la Constanța cu o malformație complicata a inimii: transpozitie de vase mari. Copiii care se nasc cu afectiunea asta sunt operați în primele 2 - 3 săptămâni de la nastere și pot avea apoi, o viata normala. Dar Blondie a fost părăsit în spital și operația nu s-a mai făcut niciodată. Când a intrat în viata mea avea aproape 3 ani - un capsor cu par blond dincolo de barele unui pătuț de spital. Il văzusem pe prima pagina a unui ziar cu câteva zile înainte și AM STIUT ca va fi copilul meu. Nu știu cât a fost el al meu și cât, dar sigur am fost eu a lui - întâi "Adenina", apoi "Adelina" și, în final - Ade. Pentru mine el a fost mereu "Blondie". 

Și iar nu știu ce as putea spune sa descriu starea aia de privilegiu total pe care noi am trait-o pana nu a mai trăit. 
Și am trăit! Nu ca doi oameni care așteaptă moartea! Am trăit cu planuri - planuri de ce se face când o sa fie mare, de cum va găti soția lui, cu cine va vota la primele alegeri. Aici ii ieșise ca prima și prima data va vota la prezidențialele din 2019. Mi-a spus ca știe și cu cine, dar ii e teama ca îl poate dezamăgi cum l-a dezamăgit și Obama. "Cu ce te-a dezamăgit, Blondie, Obama? "Nu a fost Kennedy...". Era fascinat de Kennedy. Și de Ayrton Senna. Și de Ioana de care era îndrăgostit. 

Da, noi nu am trăit ca oamenii care așteaptă moartea. Dar intr-o zi mi-a spus ca a scris o poezie - Imparte, imparte pentru alta parte care se imparte intr-o alta parte. 

Știa ca nu mai poate. Știa ce va urma pentru el și pentru mine și trebuia sa știu care va fi misiunea mea.

Pe 25 octombrie 2014, Cristi alintat Blondie, a murit la 13 ani 7 luni și 11 zile în urma complicațiilor date de malformatia cardiaca pentru care nu a fost operat niciodată... Dar in numele lui, exista Asociația Blondie pentru ca nimeni sa nu mai plece din lumea asta înainte de a afla cum e sa fie iubit.