A fost odată o bunică, așa cum puține sunt pe pământ. Eu am fost fericită să fiu nepoata ei și să realizez că este omul care m-a iubit cel mai mult, în trecerea aceasta prin lume.

A fost o femeie muncitoare, care a ales de cele mai multe ori să fie un sprijin pentru ceilalți și să se asigure că le e bine, că ea sau prezența ei nu deranjează. Ceilalți, bucuria și fericirea lor au fost mereu mai importante pentru ea, hrănindu-și sufletul din binele pe care îl vedea la cei din jur.

A rămas văduvă la 49 de ani și de atunci până a plecat din lumea aceasta, l-a onorat pe bunicul meu și l-a păstrat viu în amintirea noastră, ca și cum ar fi trăit cu ea.

A dăruit mereu bunătate celor din viața ei, fie ei subalterni, colegi, vecini sau membri ai familiei, găsind mereu o vorbă bună pentru toată lumea. Nu i-a știut nimeni nici necazul, nici tristețea și nici durerea; la ea toți erau primiți cu sufletul deschis și cu inima plină de bunătate.

A fost o femeie discretă, o mamă grijulie și o bunică iubitoare, care ne-a ocrotit și ne-a sfătuit cum a știut ea mai bine, pe mama, pe mine sau pe sora mea, Titina Roxana, cea care avea să umple golul lăsat de plecarea bunicului Tihon. Deși și-a dorit un băiat, care să poarte numele bunicului, a venit o fetiță pentru care s-a creat numele Titina, în amintirea lui. A avut astfel două nepoate pe care le-a iubit cum a știut ea mai bine.

A fost omul care m-a încurajat, m-a iubit, m-a ascultat, iar sfatul ei, spre finalul vieții, era mai mereu: „Nu îți spun eu ce să faci, că tu știi mai bine, dar ai grijă de tine“.

Aproape de finalul vieții ei, eu am plecat la un curs în Turcia și am fost impresionată de căldura cu care m-a îmbrățișat și m-a pupat pe obraji la despărțire….. eu nu știam atunci că își lua la revedere; a așteptat până am aterizat la întoarcere și apoi a putut pleca liniștită.

Draga noastră, acolo unde ai fugit să fii bine! Te iubim mereu și dincolo de lume, oriunde te vei duce și spre ce zări te vei îndrepta.