Mi-aș fi dorit atât de mult să nu scriu aceste rânduri. Mi-aș fi dorit să nu am o persoană atât de iubită și specială inimii mele, în amintirea căreia să se planteze un copăcel, un copăcel-dor. Sau măcar mi-aș fi dorit să pot deschide undeva o conversație și să citesc niște mesaje din partea lui sau să îi ascult vocea în mesaje vocale. 

Dar nu pot... 

Nu pot pentru că fiul meu preaiubit avea doar 6 luni și 14 zile atunci când a murit, atunci când Dumnezeu l-a luat la Cer. 

Marc a avut o inimioară specială. S-a născut cu o malformație cardiacă complexă, iar inimioara lui nu s-a dezvoltat așa cum ar fi trebuit. A avut o inimioară mică și plăpândă, dar foarte curajoasă și luptătoare. 

Copilașul meu a fost plămădit în pântecele unei alte femei și născut de prima lui mamă, iar eu am devenit în mod miraculos a doua lui mamă. Mămica lui. Avea două luni și trei zile atunci când l-am cunoscut în spitalul în care avusese prima intervenție chirurgicală la inimioară. Era singurel și de atunci eu am devenit mămica lui. 

Nu era încă adopție, ci doar plasament familial, pentru că el era încă micuț și procedura legală nu mersese atât de departe. Dar dincolo de această denumire legală, pentru mine a fost fiul meu și l-am iubit pe deplin ca și cum ar fi fost dintotdeauna al meu. Marc este și va fi pentru totdeauna copilașul meu, chiar dacă nu mai este lângă mine și chiar dacă Cerul și pământul ne despart.

Marc a fost un copilaș minune, prietenos și vesel, cu un zâmbet minunat și cu ochișori care sclipeau a gingășie. Avea gropițe în obraji atunci când zâmbea, iar ochișorii i se alungeau. A continuat să fie vesel și zâmbitor chiar și în perioada de suferință pentru el. 

Din cauza unor complicații apărute, a fost necesar să aibă mult prea devreme a doua operație la inimă și au urmat apoi săptămâni grele de terapie intensivă, intubare și sedare. A fost o recuperare grea și anevoioasă, dar iubitul meu Mărcuț a luptat mult și a început să își revină puțin câte puțin. 

Atunci m-am mai putut bucura de cinci săptămâni alături de el, săptămâni în care starea lui se îmbunătățea, săptămâni cu multă speranță... Deși avea nevoie în continuare de oxigen, deși putea fi hrănit doar prin sondă nazogastrică, deși pe trupușorul lui erau catetere și aparate de monitorizare, Mărcuț a redevenit acel copil vesel, care se bucura de cântecele și povești, care zâmbea mult și râdea. 

Starea lui s-a schimbat apoi brusc și au urmat din nou câteva săptămâni de luptă la terapie intensivă, iar inimioara lui a obosit și nu a mai putut face față. S-a oprit într-o zi de mai. 

Am fost alături de Marc până la ultimele lui ore și i-am vorbit, l-am ținut și l-am mângâiat până când inimioara lui a încetat să mai bată...

Aceasta este povestea copilașului meu minunat, prin care am cunoscut o iubire specială, așa cum nu credeam vreodată că pot cunoaște. Îl iubesc nespus de mult și port în inimă un dor fără margini, până în ziua în care îl voi revedea.