Mi-am pierdut cel mai bun prieten,  mi-am pierdut inspirația și motivația.

Era acolo tot timpul: glumeț, calm, iubitor.  Tata era lumină, era iubire. Și încă mai trebuia să fie. Mai aveam multe de povestit și de făcut împreună. În urma lui, a rămas o durere cumplită cu care încă învăț să trăiesc. De dispărut, nici vorbă.

Tata își iubea enorm familia, mereu ne-a motivat să ne dezvoltăm ca oameni și de multe ori a făcut sacrificii de neînchipuit pentru a ne fi nouă bine. Sunt omul de astăzi, datorită lui.

Tata iubea animalele și tot timpul avea grijă să aibă hrană pentru cele fără stăpâni. Înainte cu câteva zile de nefericitul eveniment, a salvat un cățel care este acum alături de noi.

Tata iubea natura și mereu ne spunea că își dorește să aibă un loc al lui, liniștit, departe de agitație. Sper ca acest copac să fie măcar o mică parte din ce și-a dorit. 

Vei fi mereu cu mine, tata.