Mă plimbă tata cu sania, făcută de el. Am 3 ani, e zăpadă peste tot și îi spun să tragă și mai tare… tare de tot. Afară e frig și sunt fericit… în mine e cald.

Discutăm de toate și despre toate… religie, extratereștrii, fenomene paranormale, mecanică, fizică, chimie, țări, planete, viață… Îi place că citesc și nu-mi refuză ideile copilărești. Mai târziu îmi ia și calculator… e scump, dar e viitorul… avea dreptate. Cele construite de mine din cutii și motorașe, și colorate cu carioca, nu ”mergeau”.

Stăm în atelier la el, până seara târziu… am și eu ”salopetă” pe măsură… e plin de fiare, fire, motoare, menghine, scule cu sutele și aparate de sudură. Pentru mine, tata miroase a fier. De fapt, e din fier.

Tata e inginer și șef de secție la fabrică… Dar el se declară țăran, și e cel mai mândru de asta… ”Sa nu-ți fie rușine că ești fiu de țăran!”. Cum se întoarce de la serviciu, iese în curte și în grădină – la treabă.

Tata sapă, seamănă și culege, ”dă” cu coasa, ”toarnă” beton, sudează, vopsește, ”face” acoperișuri, ”face” vin, coase și la mașină, repară Dacia… mută și munții în mintea mea… eu îl ajut, desigur.

Știe să recondiționeze în lemn dar și să ”confecționeze” flori metalice de ornament… Repară odată ceva și zice vesel, cu satisfacție: ”Nu-i mișto că sunt mecanic?” (între gimnaziu și Liceul Caragiale din Ploiești a făcut și Școala de Arte și Meserii la Râmnic. Apoi armata și facultatea la seral, că avea și serviciu).

Tata dansează tango și vals, citește Djuvara și istorie în general… Nu mai fumează de mult și mă bate la cap să mă las.

Era bun la matematică și atletism în școală, a făcut și programare în facultate… ”pe cartele perforate”. Știa franceza – dar a cam uitat-o, acum ”pricepe” englezește. I-am pus Duolingo pe tabletă, îi place. ”Stă” și pe Facebook, citește știri, ascultă muzică pe YouTube – dar cu măsură, nu toată ziua ca noi ăștia… Îi plac filmele de acțiune, cu ”bătaie”.

Mai târziu a devenit Fane, era tot tata, dar na… eram și prieteni. Eu am crescut, m-am însurat, el tot de fier… La nunta avea hernie de disc, dar a dansat și n-a zis nimic decât după. Le-a adus țuică făcută de el colegilor din Olanda – ăștia o beau cu Cola, ”că e tare rău!”. 

E bine și la pensie, se plimbă câțiva ani, au și cu cine (Gelu, colegul lui de ”gazdă” din liceu, și soția), le place ”la greci”. Ne trezim cu cancer, nu prea știm cu ce se mănâncă, dar ”se rezolvă, nu se poate!”. Alergăm vreo 2 ani și jumătate. În sfârșit, după o viață, îl ”cărăm” și noi pe el cu mașina, nu doar invers… Îl mai duce și Gelu, rămânem optimiști... În atelier la tata, prinsă de banc cu o pioneză, e o poză alb-negru cu el și Gelu –aveau 18 ani.

La un moment dat punem amândoi un prun în livadă – ”Să vezi tu ce dulci se fac astea! Băi… învață să ai grijă de pământ, ca din el mănânci!”. Vara se duce în grădină și ne aduce la toți trei un castron plin cu cireșe, ”la botul calului, că mă-ta nu știe unde e grădina!”. Râdem... ”Râdeți voi, da’ <<alții moare și-așa n-are!>>”. Nico, noră-sa, i-a ”luat” copac aici… 😊

Mihai.