Tata.... Tata a iubit natura cu toată ființa lui, a fost de când era mic cu caii și vacile pe câmp, a fost agricultor și din pasiune de natură pescar și vânător. Lui îi plăcea să umble pe câmpuri și prin păduri, nu neapărat să le facă ceva rău animalelor, aproape că nu prindea mai niciodată. 

Când am aflat de campania Plantați în aminitire am zis că aici e locul memoriei tatălui meu, el e natură și în ce îmi pot revarsă mai bine dorul decât prin plantarea unui copac...

Ai plecat prea devreme „tătuțule" și ne-ai lăsat să îți îngrijim pomii pe care tocmai îi plantasei, din drag pentru ei. Acum fac roade… dar tu nu mai ești să guști din merele, perele, cireșii sau via plantate de tine.

Ai plecat prea devreme și nu ți-ai cunoscut al doilea nepot... îți seamănă, are bărbia și nasul tău (al nostru de fapt).

Ai plecat prea devreme și nu am cum să mă mai sfătuiesc cu tine despre nimic, dar mă uit din când în când la cer, la nori, la păsări, la insecte, la copaci și te regăsesc într-unul din ei și simt că îmi dai de acolo sfatul cel bun.

Durerea e cruntă și nu se diminuează deloc, amintirea rămâne, dar DORUL este mult prea mare.

Nu te voi uita niciodată TATA și știu că de acolo de sus ne veghezi întotdeauna.