Adriana...nu o voi uita niciodată. Pentru că în tot ce făcea ea, regăseam ce nu reușeam sa fac eu cu neputința mea. Pentru cum vorbea copiilor. Pentru atmosfera din casa când veneau cei din Onești. Pentru minunatul piure cu mult morcov care fierbea pe aragaz când tanti Maria povestea ceva în bucătărie. Pentru ciorbele cu mult zarzavat facute impreuna cu Ana. Pentru atmosfera de pace si bucurie pe care o imprăstia. Pentru cum parea sa fie totul ușor când era foarte greu. Pentru puterea de a lupta cu boala. Pentru IMENSA EI FRUMUSEȚE. Pentru că am iubit-o ca pe sora pe care nu am avut-o. Iar după ce fizic nu a mai fost aici, Spiritul ei se bucură că Bianca, Mihai și Gabi sunt asa cum îi dorea. Pentru că parte din ea există în copii și nepoți. Pentru că și pe ea și pe ei ii voi iubi mereu. Voi veni la acel copac sa-l îmbrățișez pe el și pe voi, Ancuța și Gabi!