Să dai totul și totuși, să nu ți se pară prea mult

Pașca Adrian, înger care a luat chip de om la data de 27 mai 1985 și a plecat spre ceruri mult prea devreme, la 27 aprilie 2014, zi în care viața și-a schimbat semnificativ cursul pentru cei apropiați. 

Pentru început, afirm cu tărie că o mașină, oricât de performantă ar fi, are nevoie, pe lângă combustibil, și de revizii, de schimb de ulei, de cauciucuri noi, de tot felul de piese de schimb. La fel și în viață, un corp oricât de sănătos și de puternic ar fi el, are nevoie de odihnă, de concediu, de pauză și de momente de relaxare. Dacă ne întrebăm de unde asemănarea lui cu mașina, e simplu: am crezut că un tânăr cu voință de fier și cu „motor” puternic, poate să lucreze neîntrerupt, fără pauză și fără revizii la nesfârșit, iar voința și determinarea lui chiar ne-au făcut să credem acest lucru, dar, din păcate, doar 7 ani. Și da, i-au plăcut șofatul și mașinile, care uneori aproape că zburau în misiunea de a duce pâine lugojenilor și celor dragi lor.

Și-a dorit o casă a lui, a crezut cu tărie că o poate avea, iar visul i s-a îndeplinit, fără să gândească măcar o clipă că această „îndrăzneală” a lui îl va costa chiar viața. Întrebarea pentru orice om de bună credință este următoarea: e normal să muncești cinstit 30 de zile din 30 și 31 din 31, să nu dormi o noapte și să nu ai bani nici măcar de o cafea, doar pentru că vrei să ai și tu o casă a ta?... care apropo, nu era altceva decât o garsonieră.

Acesta fiind contextul, da, se bucura de fiecare moment și trăia fiecare petrecere ca nimeni altul. 6 sau 7 cămăși de schimb nu-i erau suficiente, iar muzica o simțeai cum vibrează în fiecare părticică din el. Sunt deja 8 ani de când dansează printre îngeri  și nu este petrecere fără să îl pomenim sau să-i simțim lipsa, pentru că pur și simplu era unic.

Dar, mai presus de toate, și-a iubit nespus și necondiționat familia, prietenii și pe toți cei care l-au cunoscut. De la „băbuțele” de la magazinele de pâine, la prietenii cu care se întâlnea la cafă, la verișorii pentru care ar fi făcut oricâte servicii să-i întâlnească, la prietena cu care împărțea bucuriile și supărările, la nepoțica Dariana căreia îi cumpăra jucării din banii pe care nu-i avea și nu în ultimul rând la icoana lui de aici de pe pământ, mama, pentru care plecarea lui a fost similară cu pierderea busolei de către un marinar aflat în mijlocul mării...busolă pe care o va găsi doar atunci când se vor întâlni din nou. 

Așadar, până când bunul Dumnezeu va hotărî să ne revedem, vei rămâne în amintirea noastră mereu zâmbitor, savurând o cafea, iubitor, altruist, model de sacrificiu și tărie în a-ți duce crucea până la capăt cu orice preț, arătându-ne faptul că să îți dai viața cu demnitate nu e prea mult, pentru că primești în schimb darul cel mai de preț, nemurirea.