Un copac sădit în amintirea tatălui meu care a iubit pădurea. S-a născut lângă pădure și o bună parte de timp pădurea a făcut parte din viața lui. Îmi imaginez că pădurea încă face parte din viața lui, viața cea de dincolo de vãl. 

Când eram copil, mă lua adesea cu el în pădure, unde culegeam împreună brândușe și toporași. Iar când nu îl însoțeam în pădure îmi aducea adesea buchetele de toporași fragili care mă încântau cu mireasma lor. Iubea pădurea pentru că de la ea își lua energia de a înfrunta viața. Iubea pădurea pentru că aceasta i-a oferit prilejul de a -și pune în practică o pasiune: vânătoarea. 

Îl văd și acum pe tata cu ochii minții, plecând spre pădure, însoțit de Lady, tovarășa și devotata lui cățelușă de vânătoare. O bună parte de timp, tata a fost pentru mine singurul părinte pe care l-am avut. Este un lucru greu să ții și locul unei mame. Doar un om puternic poate face față acestui lucru. Iar el a fost. Tata a fost un om puternic. 

Îmi mai amintesc că tata era foarte amuzant și iubea viața cu tot ce îi oferea ea. 

Dar îmi amintesc și că viața i-a oferit și multă suferință. Din păcate prea multă suferință pe care nu a meritat-o. Aș putea spune multe despre cine a fost tata, dar, în amintirea mea, tata va rămâne pentru totdeauna un tată bun, iubitor, răbdător și grijuliu. Un tată pe care orice copil ar fi norocos și ar merita să îl aibă. Mi-a oferit multă iubire, atât de multă încât a ținut loc și de iubirea de mamă. 

Nu pot să exprim în cuvinte cât de norocoasă și de fericită sunt că te-am avut în viața mea, tatã! 

Încă mă gândesc la tine și îmi este foarte dor de tine. Dar știu că într-o bună zi, în viața de dincolo de vãl, te voi însoți din nou la plimbare prin pădure și vom culege din nou împreună toporași, iar când vom obosi ne vom odihni la umbra deasă a copacilor atât de dragi ție. 

Dar până atunci te voi purta mereu în inima și în mintea mea.