Părinții mei nu au fost perfecți. Dar asta m-a făcut să îi iubesc și mai mult.

Mama lucra full time, întreținea afacerea familiei, avea grijă de familie și casă în același timp, lucru care atunci nu mi s-a părut greu, până acum, când observ cât de greu este să fiu elev și să mă ocup și de curățenia casei. Dar ei îi plăcea să ne vadă fericiți și să aibă grijă de noi. 

Mama a fost deșteaptă și foarte optimistă, lucruri pe care le-am apreciat mereu la ea. Îmi place să cred că am moștenit inteligența de la ea. Dar cel mai important lucru, ea a fost cea mai bună și caldă persoană pe care am cunoscut-o vreodată. Mama a fost bună cu oricine, nu doar cu mine. Dar bunătatea a facut-o în același timp să fie foarte protectivă. Când se întâmpla să mă lovesc sau să mă rănesc mai tare, era foarte panicată, dar inteligența ei emoțională o ajuta să se redreseze rapid și să mă liniștească. 

Nu prea ne certam, ne înțelegeam foarte bine, aveam o conexiune unică între noi doi. Eram foarte apropiați. Aveam ceva al nostru. Mă mai certa în legătură cu școala, dar asta pare atât de nesemnificativ acum.

Tata a fost exemplul perfect al unui om foarte muncitor. El a fost tâmplar toată viața, dar pasiunea pentru lemn la un moment dat a devenit obositoare. Atunci, împreună cu mama, și-au deschis o afacere și s-au ocupat împreună de ea. 

Chiar dacă nu am avut aceleași interese, cum ar fi pescuitul și grătarele, m-a înțeles și am încercat să găsim interese comune. Am încercat să petrec mai mult timp cu el în atelierul de tâmplărie și acum îmi este dor de dățile când mă chema să-l ajut sau când spărgeam lemne împreună. Tata a fost deștept înnăscut, genul de persoană care știe să se descurce în viață și să găsească soluții la toate problemele.

În ziua când mama a murit, mi-am promis să nu plâng pentru ea și asta a dus la a nu mai plânge în general pentru nimic. Când a murit tata, mi-am promis că o să mă gândesc doar la amintirile bune dintre noi. Sper că sunt mândri de cum am crescut și că o să continue să aibă grijă de noi, de sus.