Uitându-mă în trecut, îmi aduc aminte cu drag că mama mi-a fost aproape mereu cât a fost în viață.
O amintire pe care o voi păstra veșnic în sufletul meu este că pe la 7 ani, când învățasem să mă dau cu bicicleta, eram entuziasmată și am rugat-o pe mama să mă lase singură. Mama m-a lăsat liberă, ca de fiecare dată, având încredere în mine și, de asemenea, în verișorul meu, cu care ieșeam să mă plimb cu bicicleta. Doar că, fiind o fire neatentă, nu a fost cum mi-am dorit , așa încât am avut primul din multele mele "accidente" cu bicicleta. Când am ajuns acasă plânsă toată, mama m-a imbratisat , spunând că va trece, m-a luat de mână și m-a dus să mă bandajeze. În timp ce mă bandaja, m-am simțit protejată și iubită.
Atunci încă nu îmi dădusem seama că mama era un înger făcut pentru a-mi alina durerile, indiferent dacă sunt trupești sau sufletești, indiferent că e lângă mine sau nu.
Îmi e de ajuns să știu că acolo, undeva, e o persoană care mă iubește așa cum sunt și asta mă ajută în toate "loviturile" vieții.
În Lugoj, București, Constanța și Oradea am făcut patru parcuri, cu câte 100 de arbori. Fiecare copac plantat în memoria celui pierdut are un cod QR care, scanat, duce spre o poveste. Povestea omului pe care îl onorezi în acest fel.