19.12.2021, aceasta e data când puterea tatălui meu de a lupta cu boala a cedat. Și-a dorit enorm să petrecem ultimul Crăciun împreună, mai ales alături de mult iubita lui nepoțică Teodora...Chiar și așa, plecarea lui a fost pe cât de prevăzătoare, pe atât de neașteptată, știind cu toții diagnosticul de  hepatocarcinom în stadiu final. 

S-a luptat 18 ani cu hepatita virală de tip C, a trecut prin toate stadiile posibile și noi toți, inclusiv medicii, am fost uluiți de evoluția lui. Aș fi egoistă să nu recunosc că Dumnezeu a fost bun cu noi,  iar mie personal mi l-a lăsat pe tata 30 de ani. Tata a avut ocazia să asiste la cele mai frumoase evenimente din viața unui părinte, care mereu s-a sacrificat și și-a dorit ce e mai bun pentru copilul său.

Totuși, legătura tată-fiică este una specială, mai ales la noi. Toate încercările ne-au făcut mai uniți și tot parcursul lui nu poate decât să mă facă și pe mine sa înfrunt orice va veni, cu demnitate și curaj. Da, a fost pensionat pe caz de boală de când eu aveam o vârstă fragedă, însă asta nu l-a împiedicat să facă tot ce îi stă în putință pentru a-mi oferi o educație și o creștere, zic eu, aleasă.

Dintotdeauna a admirat oamenii intelectuali, iar visul lui cel mai mare a fost ca dintr-o familie de muncitori, eu sa reușesc cumva prin propriile forțe sa depășesc această condiție.

Chiar și înainte să plece, am reușit sa îi fac o ultimă bucurie, prin admiterea mea la specializarea de tip rezidențiat în farmacie. Tata ascundea durerea fizică imensă pe care o resimțea și nu am înțeles decât când a plecat cât de greu i-a fost, dar și ce tărie de caracter a avut, încât a reușit, cu ultimele forțe  (împreună cu mama), să mă ajute cu cea mică pentru ca eu să reușesc să învăț pentru examen.

Este un lucru pe care nu îl voi putea uita niciodată și pentru care îi voi fi veșnic recunoscătoare!

A plecat cum nu mulți oameni au ocazia, acasă, înconjurat de toți cei care i-au fost alături, mai ales în momentele de cumpănă.

A reușit să își ia rămas bun de la noi toți.

Ne este foarte greu fără el, dar, în același timp, nu pot să nu constat cum universul face ca amintirea lui să fie păstrată vie prin acest copac ce poartă povestea unui suflet drag.