Un tablou de băiat

În luna iunie 1996, ziua 21, țineam în brațe primul fiu, Alexandru-Paul. Al doilea fiu, Eusebiu, s-a grăbit să vină pe lume în iunie 1998, ziua 19. I-am iubit cu toții, părinți și bunici, i-am crescut frumos împreună, erau mândria noastră și vor rămâne, chiar dacă Dumnezeu a dat alt curs vieții…

La început de februarie, pe 8 ale lunii, EUSEBIU „a plecat”. Și-a dorit foarte mult să fie bine, să trăiască. Pierderea tatălui, răpus de Covid într-o grea suferință, în Ajun de Crăciun 2020, și a bunicului patern, 9 luni mai târziu, din același motiv, i-au produs o mare suferință. A plâns mult, mult în sufletul său, fără a împărtăși durerea, îmbolnăvindu-se grav. A încercat să țină piept bolii, dar aceasta a fost cu mult mai puternică și l-a nimicit. 

Dar va trăi în sufletul mamei și al fratelui, cu chipul său frumos și blând, delicat și fragil, cu amintirea îmbrățișărilor, a brațelor înlănțuite, cu bunătatea și bunul simț caracteristic, cu corectitudinea și, nu în ultimul rând, inteligența sa. Aprecierile celor ce l-au cunoscut îmi vor mai alina din suferință, o distinsă doamnă a spus: „A fost un tablou de băiat!" O fostă colegă de liceu îl descria ca pe „băiatul cu cel mai mult bun simț din câți am cunoscut". 

A profesat la Banca BRD din București, pe Testare Automată, s-a bucurat de aprecierea șefilor și a colegilor, în special a Cristinei Dirmina și a Loredanei Cornea, dăinuind în timp. Și nu-l va da uitării Mihai, fostul coleg de liceu din Botoșani, cu care a petrecut momente frumoase, salvate cu numele: „Fratele meu, Sebică!”

La limita dintre viață și neființă îl voi iubi și-i voi fi recunoscătoare pentru bucuria dăruită în cei 24 ani și jumătate.  

Am să vă iubesc până la sfârșitul vieții, dragii mamei, iar după vom construi alta, după sufletul vostru și al nostru! 

Se spune că „Tot ce-i mai bun pe lume are un singur preț - acela al unei mari dureri!”