Pe 18 decembrie era ziua lui, prilej de adunare cu toată[ familia, prieteni, sărbătoare chiar în vremurile grele. Pentru că pentru mine era tata, dar el era în același timp frate, soț, bunic, prieten, unchi, naș, era important pentru multă lume.

Nu voi scrie aici despre realizările lui profesionale, despre date biografice sau alte asemenea, voi scrie doar despre tatăl meu, care ne-a părăsit pe 12 mai 2004, dar pe care îl port în continuare tot timpul în suflet, cu care îmi imaginez conversații în care îi povestesc despre viața noastră, în care întreb ce ar fi făcut în anume împrejurări, încerc să mă compar cumva cu el, dar nu ajung niciodată să-l egalez. Mi-aș dori să fi făcut unele lucruri altfel, să fi pus unele întrebări la timp, toate astea nu se mai pot schimba, rămân amintirile, timpul prețios petrecut împreună, dorul…

Se zice că trăim încă atunci când cineva ne păstrează amintirea, iar amintirea părinților mei este încă vie în mintea mea. Îmi lipsesc clipă de clipă…

Mă bucur că anul acesta există un copac plantat în amintirea lui și mi-aș dori ca și alte persoane care l-au cunoscut să împărtășească aici câteva amintiri.